„La 172 de ani de la nașterea lui Caragiale, Casa de Producție TVR vă propune să urmăriți marți, 30 ianuarie de la ora 19.45, la TVR Cluj, în premieră, spectacolul O NOAPTE FURTUNOASĂ pus în scenă de Teatrul Național Aureliu Manea din Turda” a spus regizorul Cornel Mihalache, cel care a montat spectacolul pentru difuzare.
Spectacolul muzical O Noapte Furtunoasă, a avut premiera la Turda în 2021 în plină pandemie. Din distribuție fac parte actorii: Marian Negrescu, Cătălin Grigoraș, Nicoleta Bolcă, Cornel Miron, Alexandra Dușa, Ioan Alexandru Savu, Călin Mihail Roajdă, Alexandru Condurat. Regia este a lui Andrei Mihalache, scenografia este realizată de Eliza Labancz, muzica este semnată de Dorin Griguță iar coregrafia de Gabriela Tănase.
Comedia O noapte furtunoasă a fost piesa cu care marele dramaturg român și om de cultură, Ion Luca Caragiale a debutat în dramaturgie în 1879.