Naşterea sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele) - 24 iunie

"Fost-a om trimis de la Dumnezeu si numeLe Lui era loan. Acesta a venit spre marturie ca sa marturiseasca despre lumina ca toti sa creada prin el " (In.1; 6-7).
În mod deosebit, sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezatorul, are câteva elemente care indiferent de momentul istoric in care ele s-ar fi derulat, ar fi catalogate de orice om ca fiind minuni ale lui Dumnezeu, ca fiind răspunsuri concrete, interventii reale, palpabile, aşa cum omul aşteaptă în viata lui de la Dumnezeu, Cel Care l-a creat. Sfântul loan Botezatorul este cel care, ştim cu totii, a premers, I-a fost Înainemergător Mântuitorului Iisus Hristos în calea Lui de mântuire a neamului omenesc. Câteva elemente extrem de importante: o femeie stearpă, mai mult, ajunsă la o. vârstă a senectuţii, alături de un soţ în vârstă, slujitor al lui Dumnezeu, preot al altarului lui Dumnezeu, o aratare a ingerului şi muţeniei tatălui, oarecum reticent la ceea ce i se comunică de la Dumnezeu, pentru că după regulile firii, la vârsta lui şi după orice calcule ale omului, lucrul pe care îngerul i l-a binevestit era imposibil să se fi întâmplat. Oricare dintre noi am putea avea o reticenţă aflându-ne în faţa unei astfel de bunevestiri, pe care un înger al Domnului ne-ar da-o fiecăruia dintre noi şi foarte mulţi dintre noi aşteptăm astfel de arătări, astfel de minuni care sa se întample in viaţa noastră. Dar iată că astfel de lucruri trec oarecum pe planul secundar. Niciunul dintre noi când ne gândim la Sfântul Ioan Botezătorul nu ne gândim în mod deosebit la aceste câteva elemente minunate aceste miracole ale lui Dumnezeu săvârşite înainte de naşterea Sfântului Ioan Botezatorul, ci ne gândim la personalitatea atât de complexa şi de mare a Sfantului Ioan Botezatorul pe care o avem în icoanele noastre, în rugăciunile noastre, in evlavia noastra, in inchinarea noastra. Toate acestea sunt elemente pe care le avem în sufletul nostru depăşesc oarecum şi e firesc să depăşească aceste elemente extrem de importante de dinaintea naşterii Sfântului Ioan Botezatorul: "Fost-a om trimis de la Dumnezeu şi numele lui era Ioan. " (In.1,6). "Ioan" nu înseamnă altceva decât "Dumnezeu milueşte, Dumnezeu S-a milostivit". Acesta este înţelesul cuvântului, numelui pe care multi dintre noi îl purtăm, de Ioan, "Dumnezeu s-a milostivit".
Dumnezeu s-a milostivit către Zaharia şi Elisabeta dându-le lor fiu şi i-a ridicat, aşa cum spune Elisabeta, din înjosirea din faţa lumii, dar apare, o remarcă extrem de importantă în ceea ce îl priveşte pe Sfântul Ioan Botezatorul şi pe care Hristos o rosteşte cât se poate de ferm: "Vă spun Eu vouâ: între cei născuţi din femeei, nimeni nu este mai mare decât Ioan; dar cel mai mic întru împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el." (Lc. 7;28). Iată acea personalitate pe care noi o recunoaştem ca fiind un sfânt apropiat de Dumnezeu, un sfânt al lui Dunmezeu, Inaintemergatorul, ultimul prooroc al Vechiului Testament şi totodată cel care deschide Noul Testament - iată că Mântuitorul Iisus Hristos spune despre el - este cel mai mic din Împaratia lui Dumnezeu.
Destinul fiecăruia dintre noi este unul mărturisitor, acela de a fi martori ai Mântuitorului Iisus Hristos, de a depune mărturii, de a depune mărturie îndreptatită, trainică în credinţa noastră. Acesta este până la urmă scopul vieţii noastre, de a arata in noi înşine, în diverse, în milioane de feluri măretia lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi avem veleităţile noastre, avem darurile noastre, avem talan¬tii noştri, avem bogătia cu care Dumnezeu ne-a înzestrat din punct de vedere spiritual în primul rând, avem frumusetea şi in virtutile noastre suf1eteşti, care sunt toate de la Dumnezeu, care sunt dumnezeieşti, şi care, de altfel, ne fac sa traim, sa fim vii. Sufletul este cel care viaza in noi, iar sufletul este scânteia de viaţă, de dumnezeire pe care Dumnezel l-a sadit-o in noi şi atunci firesc este să dăm dovadă, să dăm mărturia prezenţei lui Dumnezeu in noi înşine, să-L arătam pe Dumnezeu in chipul in care noi suntem vrednici sa aratam, în felul în care fiecare dintre noi a fost chemat sa slujeasca, sa marturisesca despre Dumnezeu. Noi suntem cei care spunem: "Cred? Doamne, şi măr¬turisesc!" (Rugăciunea Sfintei Împărtăşanii). Altfel spus, mărturisesc prin tot ceea ce sunt, marturisesc prin tot ceea ce fac, marturisesc ca Tu eşti cu adevarat Fiul lui Dumnezeu cel viu. Acesta a fost şi destinul Sfântului Ioan Botezatorul. Acesta este destinul fiecaruia dintre noi de a-L arata pe Dumnezeu, de a-L marturisi pe Dumnezeu, de a marturisi lumina pe care Mantuitorul Iisus Hristos a adus-o în lume. De aceea spune Sfântul Evanghelist Ioan: Ioan Botezatorul a venit să mărturisească despre lum ină. Cine s-a defmit ca fiind Lumina? Mântuitorul lisus Hristos a spus: "Eu sunt Lumina lumii." (In. 8;12).
Ei bine, şi noi suntem chemati să-L mărturisim pe Hristos, Lumina lumii; suntem chemaţi să-L mărturisim atât cât putem noi să facem şi avem un mare avantaj, unul deosebit, un avantaj mai mare decat Sfantul Ioan Botezatorul, paradoxal, am spune, şi de necrezut. E o minune care se întamplă nouă şi revenim la acel verset pe care Marrtuitorul Iisus Hristos, la acele cuvinte pe care Hristos le-a rostit despre Sfarrtul Ioan Botezatorul, că deşi este eel mai mare om nascut din femeie, este mai mic în Împărăţia lui Dumnezeu.
Noi avem botezul primit în numele Sfmtei Treimi, noi avem botezul Duhului Stant. Noi suntem membrii bisericii de la patruzeci de zile de la naşterea noastră. Noi suntem până la urmă acele pietre vii ale bisericii Mântuitorului Iisus Hristos despre care ne vorbeşte Sfântul Ioan în Apocalipsă, noi suntem cei care suntem vii in Dumnezeu încă de la naşterea noastră, noi îl trăim pe Hristos în noi prin Tainele Bisericii, in primul rand prin Sfânta Taină a Botezului şi apoi prin toate celelalte Taine care se fac, se administrează prin harul Duhului Sfânt asupra noastră. Acesta este avantajul nostru: trăim cu Hristos, trăim cu Hristos prin trăirea în Biserica lui Hristos cu tot ceea ce implica ea.
Sfântul Ioan Botezătorul L-a mărturisit pe Hristos încercând să-L intuiască prin sufletul său, să intuiască duhovniceşte ceea ce urma sa vină, mântuirea lumii, dar n-a mai reuşit decât după învierea Mântuitorului Iisus Hristos să fie ridicat, să-L retrăiască pe Hristos, de aceea a ajuns cel mai mic în Împărăţia lui Dumnezeu pentru că nu L-a trăit pe Hristos. Toţi drepţii Vechiului Testament, aşa cum ştim din învăţătura noastră de credinţă, au stat în iad până la învierea Mântuitorului Iisus Hristos din morti, chiar daca erau drepti ai Vechiului Testament, pentru ca nu L-au trait pe Hristos. Nu aveau deplinatatea durnnezeirii in ei înşişi, harul Duhului Sfant în ei ca perspectivă a comuniunii hristice. Prezenţa lui Dumnezeu prin pogorarea Duhului Sfant vine abia dupa Înăltarea Mântuitorului Iisus Hristos la ceruri, iar sfmtii Vechiului Testament, dreptii Vechiului Testament, deveniti sfinţi după Invierea Mantuitorului Iisus Hristos nu au avut acest privilegiu de a-L avea şi a-L trăi pe Hristos în ei inşişi, în propria fiinţă.
E un mare privilegiu pentru noi de a-L marturisi pe Hristos din noi, să fim conştienţi că trebuie să-L slujim pe Dumnezeu aşa cum El este prezent in noi. E un mare privilegiu şi onoare, dar şi o mare responsabilitate pe care fiecare dintre noi o avem, în prirnul rând faţă de noi înşine. Răspundem pentru noi inşine, pentru tot ceea ce mărturisirn in• această viaţă.
De foarte multe ori avem circumstanţe ale vietii în care ne trădam pe noi înşine şi ştim că o facem, dar ajungem la compromisuri care ne obligă sa ne trădăm şi ştim că ne-am pervertit, ştim că am lasat ceva din noi, ştim ca ne-am mintit pe noi înşine. Ei bine, nu putem să facem acest lucru şi faţă de Durnnezeu; în faţa lui Durnnezeu suntem noi înşine aşa cum Dumnezeu ne-a daruit, aşa cum Dumnezeu ne ştie şi aşa cum Durnnezeu aşteapta de la noi sa-I fim marturisitori, martori ai prezentei sale in viata şi in noi inşine şi in mtreaga Iume. E un privilegiu pe care îl avem astăzi şi pe care Sfântul Ioan Botezatorul nu l-a avut dar l-a intuit şi L-a slujit pe Mântuitorul Iisus Hristos spunând: "Iată Mielu llui Dumnezeu, ce/ care ridică păcatul lumiil" (In. 1;36).
Acesta este slujirea la care ne cheamă Dumnezeu, ca prin smerenia noastră, viaţa noastră, prin tot ceea ce facem şi îndeplinim în această viaţă, trebuie să dăm măsura prezenţei lui Dumnezeu în noi. Să avem smerenia ca noi să ne coborarn iar Dumnezeu să se îna1ţe prin noi înşine din lucrările noastre, din faptele noastre, din virtutile noastre. Noi nu vom mai putea spune arătând aăa ca Ioan Botezătorul cu mâna către Mântuitorul Iisus Hristos, trecând istoric, fizic, omeneăte pe lângă noi: ,,Iată Mielul lui Dumnezeu!" (In. 1;36), dar vom putea spune în orice circumstanţă a vieţii noastre, din viaţa noastră, din închinarea noastră, prin tot ceea ce facem "Cred, Doamne, şi mărturisesc ca Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu!".

Pr. Alexandru Tothăzan
Centrul Social Misionar
“Sf. Vasile cel Mare” Turda