24
Mie, Apr
44 New Articles

Cultură
Typography

Thumbnail image

O premieră de excepţie aseară pe scena Teatrului Municipal Turda. Spun de excepţie pentru că aşa a stipulat în desfăşurarea actului artistic reacţia publicului care a umplut până la refuz sala de spectacole. GaiteleFără să avem pretenţii de critici sau măcar de cunoscători de teatru putem afirma fără teama de a greşi că noua piesă, arhicunoscută pentru unii, face perfect legătura între teatrul modern şi cel de succes la public.



Spectacol care se înscrie pe linia celor din ultimii ani, menite să readucă publicul cititor de carte în sala teatrului municipal, pentru continuarea unei tradiţii de zeci de ani, de comuniune între artiştii urbei şi locuitorii acesteia, în care unii îi servesc pe ceilalţi în timp ce viceversa este perfect valabilă. O piesă uşor de digerat şi datorită unei distribuţii potrivite, de la o Narcisa Pintea înspăimântătoare în negru şi cu fum de tămâie în jurul macabrilor cozonaci, până la un Stelian Roşian despre care putem jura că este într-o creştere continuă şi care ne-a făcut să credem chiar şi că ar fi frumos, mai ales că a vorbit cu har despre unii dintre noi, gazetarii care adesea o luăm “pe alături” făcând adesea alegeri greşite.


Să n-o uităm pe maestra Nina Antonov, cu care pe scenă noi am crescut, privind din rândurile cu abonamente de gimnaziu sau liceu mai apoi, din vremuri de teatru spartan dar inimos, ori pe Rodica Lăpuşte care a reuşit să completeze tabloul kirilescomiclezian pe care unii l-ar fi putut cataloga fără să greşească drept lugubră satiră a unei societăţi boiereşti în plină degradare morală. De salutat revenirea Doinei Şoproni, vivace şi de un profesionalism care nu mai au nevoie de epitete.

Piesa lui Alexandru Kiriţescu „Gaiţele” s-a bucurat de o reacţie pozitivă cu toate că aşteptările celor care merg frecvent la teatru cresc de la o reprezentaţie la alta. Colectivul artistic având-o în rolul principal pe chiar directorul teatrului, actriţa Narcisa Pintea, a reuşit, sub îndrumarea Thumbnail imageregizoarei Doina Miclezi, să smulgă hohote de râs  şi să primească aplauze repetate din partea iubitorilor de teatru. Remarcabilă interpretarea actorilor Nina Antonov, Rodica Lăpuşte, Alexandra Şerban, Doina Şoproni, Stelian Roşian, Ilinca Mateescu, Cornel Şerban, Gabriel Popescu, Anca Dogariu, Lavinia Cosma şi Narcisa Pintea. Dealtfel piesa care a avut premiera  nu este altceva decât încă o colaborare reuşită între colectivele de artişti de laThumbnail image Teatrul Municipal Turda şi de la Teatrul Ariel din Râmnicu Vâlcea. La finalul reprezentaţiei publicul prezent a aplaudat minute în şir prestaţia actorilor dar şi viziunea regizorului care, printr-un decor mai degrabă transparent şi auster a permis ca întreaga atenţie a publicului să fie canalizată asupra personajelor interpretate fără cusur.

Aşadar, dragi turdeni, vă invit din tot sufletul să mergeţi la teatru de oricâte ori acolo are loc o reprezentaţie. Meritaţi o ieşire din cotidian la un preţ care nu acoperă nici munca artiştilor nici cheltuielile enorme de întreţinere a celei mai importante instituţii de cultură – poate singura – a Turzii. Iar o sală mereu plină, justifică pe deplin sumele enorme investite în renovarea clădirii într-o perioadă care şi-ar putea, cu puţin noroc, găsi pe deplin justificat locul în istoria locală.

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh