O bijuterie în paragină, la capătul Turzii

Trebuie adusă în atenția autorităților și a Bisericii Greco-catolice starea minunatei biserici de la Hărcana. Mai ales în contextual de modificare a statutului orașului Turda din cel de forță industrial într-un obiectiv turistic. Dar și ca urmare a lărgirii continue a orașului de pe Arieș. Cine nu a fost în ultimii ani pe celălalt mal al râului, la Hărcana, va rămâne surprins de numărul și mărimea caselor apărute acolo. Iar acea comunitate face parte tot din Turda.

Dacă treci podul de mai jos de stadion(poți merge chiar și cu automobilul), ajungi printre două coline la o intersecție de drumuri de țară. Acolo trebuie să facem "dreapta" pentru a ajunge la un grup de case cunoscut ca fiind cătunul "Sân Ion". Acolo timpul parcă a stat în loc, singurul indiciu asupra anului în care ne aflăm fiind stâlpii de electricitate și antenele parabolice. În rest, acolo ne aflăm, clar, la țară. Stâni de oi și terenuri agricole îngrijite de oameni harnici, străjuiesc un minunat loc de închinăciune în fața celui atotputernic.

O biserică din lemn, cu acoperiș de țiglă și tablă. Frumusețea și raritatea acestui gen de biserică în zona Turda, ne obligă să încercăm să o protejăm și chiar să o refacem. Pentru că zona nu este turistică, deși calități ar avea, nici interes pentru alocarea unor mari sume de bani în vederea restaurării acesteia nu există.
Cătunele Hărcana, Sân Ion sau Petrilaca, sunt niște zone limitrofe frăției urbane Turda-Câmpia Turzii, trasând practic linia frontului din 1944, de pe cursul râului Arieș, teatrul uneia dintre cele mai sîngeroase lupte de după întoarcerea armelor.
O biserică de lemn este întotdeauna o bucurie, o uimire a vieții la limită pe care românul a dus-o dintotdeauna. Românul este legat indisolubil de biserica de lemn, prin sărăcie, prin oprimare, prin răbdarea ce l-au purtat prin secole, până în ziua de azi.
În România, se păstrează aproape 1400 de biserici din lemn, vechi de peste o sută de ani, locuri sfinte în care comunitățile românești, în principal rurale, și-au dus viața duhovnicească de milenii. Aceste biserici constituie unul dintre cele mai apreciate ramuri a patrimoniului național românesc.
Chiar dacă Biserica de la Hărcana nu reprezintă o realizare atât de grandioasă ca bisericile de lemn maramureșene, inclus în patrimonial modial UNESCO, consider că micuța biserică trebuie conservată și refăcută pentru a nu pierde o bijuterie pe care istoria ne-a transmis-o. Ea există, chiar dacă acoperișul stă să cadă în orice moment, deci ne obligă, ca europeni, să o salvăm.
Specialiștii spun despre acest gen de edificiu: "Bisericile de lemn din România formează un patrimoniu prețios pe plan național și mondial. Până la începutul secolului 20 românii au creat și s-au manifestat preponderent într-o civilizație a lemnului, de o bogăție, o varietate și un rafinament remarcabil, în care bisericile de lemn au atins vârful ei maxim de expresie. În acestea s-au înfiripat comunitățile creștine din sate și târguri și în jurul lor au luat ființă primele așezăminte monahale, singurele noastre centre culturale în decursul multor veacuri. În România se păstrează peste 1400 de biserici de lemn construite înainte de anul 1918. Valoarea lor în ansamblu este inestimabilă pentru cultura românească. Ele fac parte integrantă și definitorie din identitatea națională."
Starea care m-a cuprins la vederea bisericii din Hărcana m-a dus cu gândul la o rugăciune învățată de la mama mea când eram doar un prunc ce mergea în vechea biserică din Oprișani (un lăcaș similar celui despre care vorbim), în fața căreia a fost ucis de hortyști eroul nostru Ioan Opriș:
Cruce Sfântă, părăsită
Lângă margine de drum,
Coperişul tău se strică
Lângă creştinii de acum.
Cruce Sfântă, jalnic este,
Tristă stai, plecată-n jos
Şi nu-i nimeni să te-ndrepte
Of, ce lucru dureros!
Oamenii nu-şi mai ridică
Pălăria-n dreptul tău,
Să se-nchine şi să zică:
Doamne, feri-ne de rău!
Cruce Sfântă cu durere
Tristă stai în locul tău,
Caţi la lume făr-a cere
Ceva-n ajutorul tău.
Nimeni astăzi nu mai vine
Să te-aşeze iar frumos,
Bate vântul, te doboară
Cu icoana lui Hristos.
Dar credinţa mea îmi spune
Că mult nu va dăinui,
Printr-o tainică minune
Crucea tot va birui.
Din punct de vedere al administrației publice Hărcana se află inclusă în municipiul Turda, chiar dacă acolo este un cătun în adevăratul înțeles al cuvântului. Oamenii de acolo plătesc taxe, impozite dar sunt destul de izolați de lume.
Biserica de lemn ar putea fi refăcută fie și doar în memoria celor 400 de martiri pe care acest cătun i-a făcut nemuritori din groapa cu var a hortyștilor. Un eventual monument închinat acestor suflete nevinovate ar putea fi realizat odată cu restaurarea micuței bijuterii religioase.
Dacă este posibil, toate acestea ar trebui făcute până nu este prea târziu.