26
Joi, Dec
0 New Articles

Cultură
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 Primăria Municipiului Turda şi Muzeul de Istorie organizează vineri 16 martie 2012, ora 1800 un eveniment intitulat: 

De ce dezgropăm morţii comunismului?

Activitatea va avea loc la sediul Muzeului de Istorie Turda din str. B.P. Haşdeu, nr. 2. În cadrul acestui eveniment vor fi expuse imagini  cu cercetările arheologice  efectuate în perioada anilor 2008-2011. În cadrul proiectului de arheologie contemporană iniţiat de Centrul de Investigarea Crimelor Comunismului din România (CICCR), Muzeul de Istorie Turda a participat în calitate de colaborator.

Anul acesta, în 6 martie s-au împlinit 67 de ani de la instaurarea primului guvern comunist în România, condus de Dr. Petru Groza. Veniţi la putere în urma falsificării alegerilor, comuniştii au avut ca scop eliminarea fizică a personalităţilor politice marcante ale României interbelice, materializată prin înscenarea unor procese care au dus la întemniţarea acestora. Mulţi dintre ei, bătrâni şi bolnavi, nu au rezistat la condiţiile  de detenţie, la interogatoriile şi torturile aplicate, găsindu-şi astfel sfârşitul în închisorile comuniste. Cel mai trist este că nici locurile de veci ale acestora nu ne sunt cunoscute. Astfel, în cazul unor personalităţi  ca  Iuliu Maniu, Mircea Vulcănescu, Gheorghe Brătianu, Dinu Brătianu sau Valeriu Gafencu, care au sfârşit în închisorile regimului comunist, locul de veci rămâne un mister.

Ororile regimului comunist au afectat toate păturile societăţii româneşti în frunte cu intelectualitatea, preoţimea, ofiţeri ai armatei române şi pătura înstărită a ţărănimii, dar şi pe oamenii simpli, unii dintre ei opunându-se cu vehemenţă abuzurilor noului regim de multe ori cu arma în mână. Aceste crime odioase au început să fie demascate de curând de către Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România.

CICCR are drept scop derularea acelor acţiuni care vor duce la identificarea actelor de încălcare a drepturilor omului în România comunistă, dinamizarea politicilor instituţionale în ceea ce priveşte condamnarea reală a abuzurilor şi crimelor săvârşite în numele regimului comunist din România. CICCR îşi propune desfăşurarea unor investigaţii de natură să furnizeze instituţiilor abilitate şi publicului larg date privind crimele şi abuzurile săvârşite de acest regim, sprijinirea oricăror iniţiative legislative, a procedurilor judiciare şi a cercetărilor ştiinţifice de natură să ducă la condamnarea penală şi morală a acestor crime şi abuzuri.

În cadrul acţiunii organizate de Muzeul de Istorie Turda în colaborare cu CICCR şi Muzeul de Istorie şi Ştiinţele Naturii din Aiud vor fi prezentate câteva dintre cazurile intrate în atenţia CICCR privind abuzurile şi crimele săvârşite de regimul comunist la începutul anilor ’50 în România. Muzeul de Istorie Turda vă invită să luaţi parte la această activitate şi să  vizionaţi documentarul Vânătorul de securişti”, realizat în anul 2009 de către o echipă formată din Mirel Bran (corespondent TV 5 pentru România) şi Jonas Mercier.ce îl are ca personaj central pe Marius Oprea coordonatorul CICCR.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh