Că la Câmpia Turzii, folclorul românesc și european este deosebit de apreciat se știe de către întreaga zonă. În fiecare an, aici se desfășoară mai multe manifestări de acest gen, subliniind calitatea Câmpiei Turzii de oraș clădit pe familiile venite din zonele rurale din apropiere, încă de la înființarea Combinatului Metalurgic. Și în acest an, cum putea fi salutată mai bine primăvara de mai, decât cu un Festivalul internaţional de folclor intitulat "FLORI DE PE ARIEŞ". Primăria
şi Consiliul Local Câmpia Turzii i-a invitat pe cetățeni, în zilele de 5 şi 6 mai 2012 la cea de-a VII-a ediţie a acestui minunat festival popular.
Și ”florile de pe Arieș” au strălucit, sub forma unor minunate costume populare, viu colorat și migălos lucrate, prezentate la parada programată chiar în debutul festivalului, sâmbătă, 5 mai 2012, de la ora 16. A urmat un minunat spectacol folcloric găzduit de Sala de Spectacole ”Mircea Mihășan” de la Casa de Cultură ”Ionel Floașiu”. Formațiile care au urcat, rând pe rând, pe scenă au fost aplaudate la scenă deschisă de spectatorii care au umplut până la refuz sala de spectacole. Au participat și ansambluri din străinătate, mai bine spus din orașele înfrățite cu Câmpia Turzii, cum sunt Mohacs, din Ungaria, și Bayramic din Turcia. Dar iată care au fost formațiile cu care afișele din oraș îi ademenea pe locuitori la spectacolul la care intrarea a fost liberă: ”Brâulețul” – Turceni, jud. Gorj,”Bihorul” – Oradea, ”Ardeleana” – Câmpia Turzii, ”Mugurelul” – Câmpia Turzii, ”Aranyosgyeres”” – Câmpia Turzii, ””Făgețeanca” – Iara, județul Cluj, ”Unirea Rromilor” – Câmpia Turzii. Alături de aceste formații, au susținut un recital folcloric solista Maria Corovei șigrupul de mizică folclorică ”Iza” – Maramureș.
Duminică, de la ora 17, în cadrul aceluiași eveniment, a fost programată, în Sala mică a Casei de Cultură ”Ionel Floașiu”, o serată turcească, susținută de reprezentanții orașului înfrățit cu cel metalurgic, Bayramic, din Turcia.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.