Prima ediție a festivalului de teatru de la Turda, intitulat ”Teatru pe drumul sării” s-a bucurat de un mare succes, atât în rândul oamenilor de teatru cât și în inimile spectatorilor care au umplut până la refuz sala de spectacole a Teatrului municipal Turda la fiecare spectacol. Succesul acestei prime ediții care se dorește continuată este reflectat pe larg și prin aparițiile din presa națională, dar și în cea județeană și, desigur, locală. România liberă, Adevărul, Observator cultural, ArtActMagazin, Făclia sunt doar câteva dintre publicații specializate sau nu în teatru și cultură, în general, care au alocat spații largi evenimentului cultural de la Turda care s-a bucurat de laudele tuturor.
Revista de cultură ”Observator cultural” titrează: „Teatru pe Drumul Sării“, teatru pe drumul cel bun: ”Micul oraş Turda a intrat recent în circuitul festivalurilor de teatru din ţară şi acest debut a fost cum nu se poate mai promiţător: dens, axat atît pe spectacole, cît şi pe workshopuri şi conferinţe, oferind un cadru concret în care unii dintre cei mai cunoscuţi regizori ai momentului să poată să lucreze cu actorii din Turda şi cu studenţii, Festivalul de Teatru şi Arte Performative din Turda „Teatru pe Drumul Sării“ (16-18 octombrie 2012) a beneficiat de o organizare excelentă şi de o selecţie ce şi-a propus atît să aducă pe scena din Turda o serie de nume mari din teatrul românesc actual (Ion Caramitru, Horaţiu Mălăele, Marian Râlea etc.), cît şi să promoveze propriile producţii. Nu în ultimul rînd, „Teatru pe Drumul Sării“ a pus în valoare şi un obiectiv turistic ce ar merita promovat mai intens – salina, în care erau programate o serie de ateliere de teatru, ţinute de Petru Vutcărău (dar care s-au desfăşurat acolo doar o zi, din cauza temperaturilor scăzute). (...)Existenţa unui festival de teatru în Turda arată nevoia comunităţii nu doar de teatru, ci şi de intrare într-un sistem care să permită un dialog real cu artişti din toată ţara. „Teatru pe Drumul Sării“ are toate şansele să devină, aşa cum speră directoarea festivalului, Narcisa Pintea, „un catalizator al vieţii culturale româneşti“.
Cotidianul ”Adevărul” publică în pagina sa de cultură articolul ”Confesiuni și ovații la Festivalul „Teatru pe Drumul Sării“:Câteva mii de spectatori, zeci de actori, regizori și studenți, vedete ale lumii teatrale și jurnaliști au participat timp de trei zile, 16-18 octombrie, la prima ediție a Festivalului de Teatru și Arte Performative "Teatru pe Drumul Sării", organizat de Teatrul Municipal din Turda.(…) Festivalul turdean a marcat o premieră în peisajul festivalier autohton. La Turda s-au aflat concomitent, susținând ateliere și conferințe, oameni de teatru faimoși, precum regizorii Petru Vutcărău, Alexander Hausvater, Alexandru Dabija, Mihai Măniuțiu sau dramaturgul Radu Macrinici. (…) Invitați, participanți și spectatori, cu toții au avut parte la Turda de trei zile teatrale pline, intense și apreciate. Prin intermediul Festivalului "Teatru pe Drumul Sării", Teatrul Municipal din Turda a intrat pe harta marilor evenimente teatrale românești.
Cotidianul județean Făclia din CLuj a consemnat un ”Eveniment teatral cu valoare de unicat: Festivalul de teatru şi arte performative TEATRU PE DRUMUL SĂRII” ăn cadrul căruia este inclus un scurt dialog cu organizatoarea cestui festival, managerul teatrului turdean, Narcisa Pintea care a declarat pentru publicația respectivă: ”Desigur, reuşita acestei prime ediţii ne obligă să proiectăm cu atenţie sporită ediţiile viitoare. Voi continua, cel mai probabil, pe cele trei direcţii schiţate deja în această primă ediţie: punerea în valoare a siturilor/obiectivelor de interes naţional şi internaţional pe care le are oraşul (pe lîngă Salină, şi Castrul roman prezintă un mare potenţial pentru un eveniment teatral cu specific antic), spectacolele în aer liber fiind un argument copleşitor în implicarea comunităţii; dimensiunea profesională va fi reprezentată de întîlnirea cu teoreticieni şi practicieni de marcă din ţară şi străinătate (lucrăm la identificarea unor potenţiali invitaţi), şi, nu în ultimul rînd, realizarea şi prezentarea unor spectacole de ţinută în parteneriat cu alte instituţii de profil din ţară (deja am identificat potenţialii parteneri iar semnalele sînt mai mult decît pozitive)”.
Și ”Obervator cultural” a publicat și un interviu cu directorul Teatrului municipal Turda, Narcisa pintea din care redăm un scurt fragment: Cum vedeţi evoluţia teatrului din Turda?
Cînd am preluat conducerea teatrului, acum şase ani, aveam doar trei actori angajaţi şi era un dezastru să lucrez în colaborări, neavînd nici un buget foarte mare, şi am încercat pas cu pas să apelez la parteneriate, la alţi oameni de teatru şi au început să se întîmple lucruri frumoase, publicul a revenit în sala de teatru. Marea mea bucurie a fost în această vară, cînd am dat concurs pentru postul de actor, şi pe cele opt locuri libere s-au prezentat 16 candidaţi. Ne-am bucurat de prezenţa absolvenţilor de la Cluj, Sibiu, Târgu-Mureş. Probabil că lucrurile bune circulă şi între studenţi şi pe repertoriul şi proiectele pe care le-am implementat pe parcurs i-au determinat să-şi dorească să facă parte din acest teatru.
Cît de mult accent puneţi pe dramaturgia contemporană?
Dacă ne uităm la premiera de pe 16 octombrie, Cabaretul cuvintelor, după un text al lui Vişniec, se poate spune că am promovat-o. Foarte multe teatre spun că nu montează Vişniec pentru că e mai ciudat, presupune alte mijloace faţă de un text clasic, dar eu am avut această îndrăzneală prin acest spectacol-experiment, care, datorită domnului Vişniec, la anul va merge în Marsilia, care va fi capitală culturală europeană. Spectacolul se va juca în limba franceză şi se vor alătura în distribuţie şi doi actori francezi.
Ce deschideri vă propuneţi pentru cea de-a doua ediţie?
Îmi doresc o ediţie internaţională, pentru că Teatrul Municipal Turda va împlini 65 de ani de activitate. Am avut şansa să-l aniversez şi la 60 de ani, în calitate de director, sper să reuşesc şi la 65. Îmi doresc să realizez ateliere de teatru cu regizori din străinătate, dar, evident, nu renunţ la actorii şi la regizorii teatrului românesc.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.