Ieri, 20 martie 2017, începând cu ora 15.30, la Colegiul „Emil Negruțiu”, Turda a avut loc acțiunea publică „Fără ură, cu toleranță” pe tema combaterii bullying-ului. Evenimentul face parte din cadrul concursului cu același nume inițiat de organizațiile Salvați Copiii și Ora de Net și susținut de Ministerul Educației Naționale.
Activitatea a fost susținută de elevii clasei a IX-a A, specializarea Tehnician veterinar, sub îndrumarea profesorului diriginte și al consilierului școlar. Acțiunea publică, având ca invitați părinți, elevi din celelalte clase, cadre didactice, precum și un reprezentant din partea Poliției Municipiului Turda – Biroul Ordine Publică, marchează a doua probă a concursului național, prima fiind o serie de activități de informare-conștientizare la clasă. A treia probă va consta în realizarea unui videoclip prin care participanții își propun să transmită concluzii și mesaje care să contribuie la diminuarea fenomenului de bullying în mediul școlar, respectiv cel online.
În cadrul prezentării, elevii au transmis mai departe informațiile pe care le-au primit și discutat în prealabil la clasă: ce comportamente intră în sfera fenomenului de bullying, ce roluri apar într-o relație de agresiune, cum contribuie stima de sine scăzută la a deveni agresor, ce poate face comunitatea (ceilalți elevi, școala, părinții) să prevină, să reducă și să împiedice fenomenul de bullying. Mesajul final al elevilor a fost „Nu deveni victimă, nici agresor!!! Spunem NU bullying-ului!!!”
Add comment
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.
Comments
RSS feed for comments to this post