Asociaţia "Împreună pentru Voi" a organizat, în data de 7 iunie 2013, de la ora 17.00, spectacolul caritabil intitulat“ Zâmbet de copil”, în parteneriat cu Teatrul Municipal Turda şi în colaborare cu Grădiniţele din Turda ”Poiana cu Castani”, ”Sf. Maria”, ”Dr. I. Raţiu”, ”Prichindelul Isteţ” şi „Căsuţa Piticilor”.
Și cu așa participare, când vin pe scenă copii de la aceste minunate grădinițe, cum să nu se umple sala de spectacole a Teatrului Municipal Turda?
Efortul celor de la Asociaţia "Împreună pentru Voi", în frunte cu Dana Pașca, a fost încununat de succes, spectacolul bucurându-se de aprecierile publicului prezent, în mare parte părinți și bunici ai celor care evoluau pe scenă.
În debutul evenimentului, Dana Pașca, președintele Asociaţiei "Împreună pentru Voi" a rostit câteva cuvinte: ”Am organizat spectacolul caritabil "Zâmbet de copil", spectacol care face parte din proiectul educaţional local "Să zâmbim împreună", care a mai avut o activitate caritabilă în data de 30 aprilie în care copii de la grădiniţele din Turda, alături de părinţi şi cadre didactice, au dăruit copiilor defavorizaţi din punct de vedere financiar şi social rechizite şcolare, hăinuţe, jucării şi dulciuri.
Vreau să mulţumesc copiilor pentru gestul pe care l-au făcut, părinţilor pentru susţinere şi cadrelor didactice pentru colaborare. Vreau să mulţumesc doamnelor directoare de la grădiniţele turdene, coordonatorii acestui proiect, Felicia Simon - Grădiniţa Poiana cu Castani, Crina Răduţiu - Grădiniţa Dr. I Raţiu, Stanca Făgădar de la Grădiniţa Prichindelul Isteţ, Gabriela Trif de la Sfânta Maria şi Daniela Prunaru, de la Grădiniţa Căsuţa Piticilor”, a mulțumit organizatoarea evenimentului.
Și de această dată Asociaţia "Împreună pentru Voi" a urmărit atingerea unui țel, motiv pentru care a și organizat frumosul spectacol. Și nu un țel ascuns ci unul pe cât de simplu, pe atât de nobil: ”Scopul meu ca şi asociaţie în momentul în care organizez spectacole caritabile alături de colaboratori este de a motiva persoanele cu posibilităţi financiare să se unească pentru un caz nobil. Banii strânşi în această seară vor fi folosiţi pentru achiziţionarea a 10 ghiozdane pline cu rechizite şcolare pentru zece prichindei care din toamnă vor merge la şcoală. Aş vrea să mulţumesc şi sponsorilor noştri din această seară şi nu în ultimul rând doamnei director Narcisa Pintea pentru faptul că suntem la a treia colaborare și sper la cât mai multe colaborări”, a spus Dana Pașca.
Cei care au participat la spectacol au plecat acasă mai fericiți, mai relaxați, iar micuții care au dat, de fapt, spectacolul, au fost cei mai fericiți pentru aplauzele sălii, aplauze care le-a spulberat emoțiile și le-a dat încrederea necesară pentru a reveni în fața spectatorilor foarte numeroși și cu altă ocazie.
Asupra finalității gestului caritabil care a dus la organizarea acestui frumos eveniment vom reveni pentru a-l descrie pe larg.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.