22
Vi, Noi
5 New Articles

Educație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

             Cu ocazia  Zilei Mondiale a Cărţii pentru Copii şi Tineret (2 aprilie),  Biblioteca Municipală „Teodor Murăşanu” Turda  organizează cea de-a XV-ediţie a Concursului de proză scurtă, pentru copiii din clasele VII-VIII și  liceeni, clasele IX-XI.

În acest an concursul este dedicat în mod special sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, face parte din seria manifestărilor grupate sub titlul ”Centenar România la Turda”,  iar tema este  ”Povești și amintiri din orașul meu”. 

Textele, reale (amintiri păstrate în familie, de la bunici și străbunici, transmise pe cale orală sau chiar consemnate în scris) sau imaginare, pot să se axeze pe eroi, personalități,  evenimente istorice importante, care s-au desfășurat și în zona noastră, sau la care și turdenii și-au adus contribuția, jurnale de război. Participanți au ocazia să creeze pagini  despre Mihai Viteazul, Primul sau al Doilea Război Mondial, Marea Unire sau alte evenimente remarcabile pentru Turda. De asemenea, participanții pot să aleagă singuri subiectul creației lor, cu condiția să se încadreze în tema propusă.Ca întotdeauna originalitatea și creativitatea vor fi apreciate !

Lucrările pot avea între minim  2 şi maxim 5 pagini, pot fi scrise cu mâna sau la calculator (cu fonturi  Times New Roman, mărimea 12, folosind şi diacritice).  Fiecare participant va specifica pe lucrare numele, prenumele, vârsta/clasa,  școala/liceul,  pentru contactare în cazul premierii și a organizării unei festivități de premiere.

Lucrările se vor depune la sediul central al bibliotecii, str. Republicii nr. 52, sau se pot trimite pe adresa de e-mail a instituţiei: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., până în data de 19 martie 2018. Participanții vor fi informați asupra rezultatelor, după jurizare, în data de 28 martie.

Biblioteca municipală ”Teodor Murășanu” este o instituție de cultură care funcționează în subordinea Consiliului Local, pe baza Legii bibliotecilor nr. 334/2002. Ea datează din 1951, iar în prezent are o colecție enciclopedică de 110.000 volume, trei puncte de lucru  (secție pentru adulți și copii în zona centrală și o filială în cartierul Oprișani), servicii tradiționale și moderne pentru utilizatori de toate vârstele

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh