Timp de 5 zile, la începutul acestei luni, 40 de elevi din 12 orașe s-au întâlnit în Măguri-Răcătău pentru a-și forma competențele necesare astfel încât aceștia să schimbe în bine comunitățile din care provin. Aceștia au avut 3 zile de traininguri în care au învățat despre marketing, coordonare de proiect, analiză de date, recrutare, strângere de fonduri, logistică și optimizarea costurilor.
4 traineri, fiecare președinte al unei organizații non-guvernamentale, precum și implicați în alte activități economice, au organizat împreună curricula evenimentului. Aceștia s-au concentrat atât pe transmiterea de conținut cu privire la temele abordate, cât și pe numeroase jocuri și exerciții practice care să faciliteze integrarea competențelor vizate de către elevii participanți.
„Organizarea acestei academii a fost una dintre cele mai traumatice experiențe din viața mea. Timp de 6 luni, a trebuit să rezolv un puzzle de 5000 de piese care își schimba forma de la o săptămână la alta, tot timpul apărând și dispărând piese, probleme și soluții. Dar, în același timp, a fost o experiență care m-a ajutat să mă maturizez și pot spune că fiecare problemă pe care am întâmpinat-o m-a ajutat să cresc. Sunt deosebit de recunoscătoare echipei mele de organizatori formată din Sergiu Tritean, Denisa Moisă, George Mesaroș și Pataki Noemi.” – Coordonator de proiect, Adriana Savu
În ultimele două zile ale academiei, a avut loc o simulare de proiecte de tip concurs, în cadrul căreia participanții grupați pe echipe au trebuit să își organizeze propriile idei fictive în baza a tot ceea ce au învățat în zilele precedente. Aceștia au fost puși în situația de a întâmpina diferite probleme aferente problemelor lor și de a găsi soluții pentru acestea. Jurizarea a ținut cont atât de respectarea unor criterii tehnice în organizarea ideilor, cum ar fi existența unui buget detaliat de venituri și cheltuieli, a unei analize de nevoi, a unei analize de risc și a altor elemente, precum și de gradul de raportare la realitate a ideilor prezentate.
„Management Academy a reprezentat pentru mine oportunitatea de a învăța ceva nou și util pe viitor, de a cunoaște oameni minunați și de a-mi dezvolta skill-uri "anesteziate" până acum. În primul rând, mă așteptam ca atmosfera să fie una serioasă si măcar vag sobră, având în vedere temele ce aveau să fie abordate, dar nu a fost deloc așa. În fața noastră au venit traineri excepționali care au știut să pună în cuvinte pe înțelesul tuturor elemente cheie ale societății în care trăim, au avut răbdare să înțelegem toți ceea ce voiau să ne transmită, au înțeles că după două zile cu un program full procesam deja mai greu informațiile și ne-au provocat să aplicăm în permanență tot ceea ce ne prezentau. Iar punerea în practică sau măcar simularea unei puneri în practică a fost principalul punct forte al evenimentului. De ce ai ști doar teorie când viața te pune în situații practice? În al doilea rând, managementul timpului avut la dispoziție a facilitat îmbinarea "utilului cu plăcutul". Activitățile nu au fost înghesuite, făcute în fugă, doar "ca să fie". Mai mult decât atât, întreaga organizare a evenimentului a fost bine pusă la punct, iar orice fel de problemă apărută pe parcurs a fost rapid rezolvată. În al treilea rând, am apreciat implicarea tuturor celor prezenți. De la organizatori și până la participanți, fiecare a fost implicat în activitatea pe care o avea de făcut, contribuind la buna desfășurare a evenimentului. Oamenii minunați, organizarea perfectă, locația liniștită, punerea în practică a unei teorii explicate, trainerii cu experiență și dorința fiecăruia în parte de a se afla exact acolo unde era au făcut Management Academy să fie, din punctul meu de vedere, o experiență GE-NIA-LĂ.” – participant Management Academy
„Echilibrul ideal între teorie şi practică, Management Academy este proiectul la care aş vrea să fi participat în liceu. Au fost 5 zile extraordinare şi deşi pline de activități m-am molipsit de entuziasmul participanților si am plecat mai energic, mai entuziast şi mai ambițios decât am ajuns. Pe măsură ce vor apărea mai multe proiecte precum Management Academy tineretul din România va începe sa aibă cu adevarat o cultură a antreprenoriatului.” – trainer Management Academy
Noi credem că, pentru a putea construi o generație implicată în societatea civilă, trebuie să dăm mai multă putere tinerilor, precum și să îi responsabilizăm cu îndatoriri reale pe care aceștia să le ducă până la capăt. Din aceste motive, deviza proiectului a fost „Help others achieve the impossible”, pentru că rolul acestei academii a fost să le ofere tinerilor uneltele necesare pentru a face lumea din jurul lor un loc un pic mai bun. Pentru asta, le suntem deosebit de recunoscători lui Ganea Junior, Săvulescu Mihnea, Leonardo-Mihai Mărincean și Alexandru Gurban care au acceptat să își rupă din timpul lor pentru a oferi aceste unelte tinerilor. Chiar și până aici, este remarcabil că o mână de elevi s-au dedicat pentru realizarea acestei academii și credem că acest lucru spune multe despre adevăratul caracter al tinerei generații.
Alături de efortul lor, acest proiect nu ar fi putut să aibă o taxă accesibilă fără ajutorul următorului grup de sponsori: Avocat Viorica Maria Zăhan, Avocat Spătariu Adrian Petrică, Avocat Simola Larisa, Bijuteria Olivia, A&A, Rusalca, Avocat Gușan Boris, Moara cu noroc, Hiperborea, Daisler, InterArte.
Mai multe detalii puteți găsi pe site-ul https://thedavincisystem.eu/ sau pe pagina de facebook https://www.facebook.com/TheDaVinciSystem/.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.