În urma depunerii formularului de candidatură și aprobării acestuia, Colegiul National „Mihai Viteazul” Turda a devenit partener într-un proiect european ERASMUS +, acțiunea KA2 - parteneriate strategice în domeniul școlar, proiectul fiind aprobat spre finanțare de către Comisia Europeană, prin Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP).
Având titlul FILMING FOR BEING CLOSER (acronimul FILTOBECLOSER), proiectul oferă oportunitatea stabilirii unui dialog la nivel intercultural cu alte 4 țări: Spania, țara coordonatoare, Turcia, Lituania și Finlanda.
Activitățile se vor derula pe durata a doi ani (1 septembrie 2018 - 31 august 2020) și subscriu obiectivului Anului european al patrimoniului cultural de a încuraja descoperirea și aprecierea valorilor Europei și de a consolida sentimentul de apartenență la un spațiu european comun. Alte teme vizate în cadrul proiectului sunt abandonul școlar timpuriu, combaterea insuccesului școlar și îmbunătățirea calității educației.
Din grupul țintă fac parte elevi cu vârsta cuprinsă între 15-18 ani și cadre didactice, iar obiectivele acestui proiect vizează: dezvoltarea abilităților transversale folosind metode inovatoare (antreprenoriat, multiculturalism, competențe digitale), promovarea cooperării între autoritățile locale și regionale și alte instituții (muzee, cinematografe, galerii de artă), cu scopul creșterii calității educației, dezvoltarea competențelor de comunicare într-o limbă străină, atât a elevilor, cât și a profesorilor, precum și dezvoltarea abilităților de folosire a mijloacelor audio-vizuale în scopul creării unui film. La final, filmul produs de toți partenerii proiectului va participa și va fi evaluat la Festivalul Internațional de Filme Educative din Spania (MICE-Muestra Internacional de Cine Educativo).
Începerea proiectului va fi marcată de două întâlniri transnaționale în Spania (noiembrie 2018/iunie 2020 ) şi va fi urmată de patru activități de învățare, predare, formare pentru elevi și profesori în Turcia (ianuarie 2019), Lituania (mai 2019), România (septembrie 2019), Finlanda (martie 2020). De asemenea, vor avea loc şi două mobilități pe termen lung cu elevi din Finlanda (ianuarie 2020) și Spania (aprilie 2020). Elevii vor lucra individual sau în echipă la realizarea de materiale de prezentare, vor contribui creativ la scrierea scenariului unui film, vor face înregistrări video și audio, vor participa la activități didactice prin joc și își vor face noi prieteni.
Doamna profesoară de limba engleză Boboia Mioara, coordonatorul proiectului, își propune să implementeze, împreună cu echipa de conducere și alte cadre didactice ale colegiului, toate activitățile la cel mai înalt standard pentru a oferi elevilor instituției un învățământ de calitate, achiziții durabile și, mai ales, șansa de a conștientiza faptul că patrimoniul cultural joacă un rol foarte important în construirea viitorului Europei, deci și al lor.
Prof. coordonator,
Mioara BOBOIA
Director,
Prof. Alexandra Maria ZAMFIR
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.