Luni urmează să fie depuse la Primăria Turda încă 300 de formulare de vot ale Turdenilor. Acestea se alătură unui alt număr de 600 depuse vineri, 135 depuse cu o săptămână în urmă și 143 realizate în mediul online. În total, peste 1000 de turdeni transmit astfel că își doresc un Centru de Tineret. Această inițiativă a început prin platforma de bugetare participativă www.turdadecide.ro unde sunt înscrise momentan 62 de proiecte eligibile pentru finanțare. Un astfel de centru, conform proiectului înscris pe platformă, ar beneficia de următoarele:
- Dotări performante în materie de infrastructură educațională, incluzând o tablă interactivă, videoproiector și sistem de sonorizare pentru seminarii și conferințe;
- Laptop-uri performante, astfel încât tinerii din medii defavorizate să poată beneficia de cursuri IT chiar dacă nu au încă resursele necesare acasă, să poată să se familiarizeze cu soft-uri de ultimă generație;
- Un mediu plăcut în care tinerii să se simtă bine să își petreacă timpul liber într-un mod productiv.
O echipă de 17 DaVinceri, coordonați de Denisa Moisă, Directorul Operațional al The Da Vinci System, a sesizat oportunitatea deosebită pe care un astfel de centru o constituie pentru tinerii din oraș. Aceștia s-au mobilizat și au parcurs zilnic străzile orașului pentru a convinge turdenii să sprijine tinerii în acest demers. Această echipă a depus ore întregi de efort pentru a colecta peste 1000 de formulare de vot offline, dovedind încă odată că tineretul turdean este activ implicat în propria dezvoltare.
Fiecare dintre acești tineri au convins în medie câte 67 de cetățeni să îi susțină și să își afirme interesul pentru acest proiect.
Odată implementat, Centrul de Tineret poate deveni un mic hub al orașului pentru toți actorii implicați în dezvoltarea tinerilor (ONG-uri, Școli, Instituții Publice și Societăți Private) pentru ca aceștia să crească impactul pe care îl au deja precum și să beneficieze de noi resurse calitative. Chiar dacă a fost atins obiectivul inițial de 1000 de voturi este în continuare important pentru tineret să vadă cum comunitatea locală îi susține în a deveni cea mai bună versiune a lor.
Motiv pentru care, încă nu e târziu dacă doriți să susțineți acest demers. Utilizați platforma de bugetare participativă pentru a vă exprima dorința implementării unui astfel de centru folosind următorul link: https://turdadecide.ro/proiecte/centru-pentru-initiative-de-tineret-voluntariat-si-implicare-in-comunitate/
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.