Prima ediție a Conferinței Naționale „Creatori de Educație”, dedicată bunelor practici în educație, în cadrul proiectului Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți – CRED, are loc în perioada 4-5 decembrie 2019 la București.
Conferința a fost deschisă de către ministrul Educației și Cercetării, doamna Monica Cristina Anisie.
Evenimentul reprezintă o premieră pentru mediul educațional preuniversitar din România, principalul său obiectiv fiind acela de diseminare a bunelor practici din învățământul primar și gimnazial românesc, inițiate atât de mediul public, cât și nonguvernamental și privat.
Un moment important din cadrul Conferinței a fost cel al premierii câștigătorilor selecției naționale „Creatori de Educație”, cadre didactice care au demonstrat că sunt conectate la lumea mereu în schimbare, că sunt dornice și interesate de permanenta dezvoltare profesională.
Școala Gimnazială ”Teodor Murășanu” Turda a fost premiată în cadrul acestei selecții naționale pentru Proiectul educativ Festivalul de teatru pentru elevi ”Alter Ego”, proiect coordonat de prof. Octavian Gruian.
CPPE,
Prof.Octavian Gruian
Director
Școala Gimnazială ”Teodor Murășanu” Turda
Prof. Gianina Matei
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.