21
Joi, Noi
5 New Articles

Educație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Examenul de Bacalaureat este unul dintre cele mai stresante și complexe examene pe care un tânăr licean îl are de parcurs, și care pune o presiune imensă pe umerii acestuia. Motiv pentru care, Asociația pentru Mobilitate Socială și Educație Democraticăautodibact organizează AutodiBACt, un proiect care se adresează, mai ales, elevilor de clasa a XII-a, dar nu numai, în cadrul căruia se vor aborda diverse modalități prin care se poate învăța mai eficient, pentru examenul de Bacalaureat. 

 

Pe parcursul acestui seminar tinerii vor afla multiple informații care, cu siguranță, le vor fi de ajutor.

 

O primă temă adusă în discuție este PROCRASTINAREA. Există o tendință majoritară prin rândul elevilor să amâne învățatul, consolându-se cu faptul că au suficient timp la dispoziție, lucru care este cât se poate de fals. Soluția o veți afla aici, mai exact cum trebuie să combateți această greșeală prin planificare, folosind metoda CHUNKING. 

 

O altă temă, foarte importantă de altfel, este AUTOEVALUAREA. Este absolut necesar ca elevii să știe care este nivelul la care se află. Aceștia vor afla cum să folosească baremele de corectare, pentru a-și verifica periodic evoluția pe cont propriu, simulând examene de Bacalaureat. 

 

Un alt subiect abordat în cadrul seminarului va fi SUMARIZAREA. Elevii claselor a XII-a vor afla răspunsul la întrebarea: "Cum poate fi sumarizată eficient informația de la oricare din materiile de Bacalaureat?", folosind scheme conceptuale preponderent matrici cognitive, exemplificat pe materia Bacalaureatului la Limba și Literatura Română.

 

Asociația pentru Mobilitate Socială și Educație Democratică este o organizație non-guvernamentală condusă de o viziune a tinerilor care, prin fiecare activitate, inițiativă, proiect nou pe care îl organizează își dorește să contribuie la dezvoltarea potențialului tău și dezvoltarea comunității din care provii.

 

Pentru mai multe detalii despre proiect, accesați paginile noastre de: 

Facebook: AMoS ED and Da Vinci

Instagram: @amosed.romania 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh