În ultimele câteva luni, Asociația de Părinți a Școlii Gimnaziale Teodor Murășanu alături de elevi și cadre didactice, au pus umăr la umăr pentru a forma, la Turda, o comunitate informată și îndrăgostită de mediu!
Protecția mediului este o problemă pe cât de gravă pe atât de complexă. Știm deja că, indiferent dacă vorbim specific de comunitatea turdeană sau de întreaga specie umană, trebuie să luăm urgent acțiuni care să oprească trendurile actuale de poluare.
Prin intermediul Laboratorului Ecologic, Asociația a reușit să stârnească dragostea pentru ecologie și mediul înconjurător, transformându-l dintr-o simplă tematică școlară insuficient abordată, într-un punct care unește o întreagă comunitate de părinți, profesori, elevi, persoane din mediul ONG și instituții. O rețea de 50 de cadre didactice au beneficiat de formare în vederea îmbunătățirii metodelor de abordare transdisciplinară a mediului și au realizat, mai departe, la ore, activități care să încurajeze schimbarea atitudinilor față de mediu, din optica specifică materiei predate. Mai mult decât atât, 160 de elevi și-au dezvoltat abilitățile științifice, realizând exponate ECO, prin care ilustrează adevăruri privind mediul înconjurător!
De asemena, cu sprijinul primit din partea Fondului pentru un viitor mai bun în comunități, Laboratorul Ecologic, unul dintre puținele laboratoare ecologice din România pentru elevi, și-a deschis în luna mai, ușile pentru publicul turdean! Una dintre sălile Școlii Gimnaziale Teodor Murășanu a fost dotată cu tablă interactivă incorporată cu videoproiector, sistem de sonorizare performant și un laptop la fel de performant, pentru derularea activităților de predare într-o manieră interactivă. În acest fel, tehnologia de ultimă oră este integrată în abordarea multidisciplinară a ecologiei, formând un adevărat Hub Ecologic la nivel local - EcoLab.
În acest mod, prin workshop-uri, expoziții și mentorat, mediul, într-o atmosferă non-formală, Asociația a reușit transformarea tematicii mediului în #PrioritateaNumărul1 a Turzii!
Pentru a afla mai multe detalii cu privire la activitățile desfășurate în cadrul proiectului, puteți urmări pagina de Facebook Scoala Teodor Murasanu Turda (https://www.facebook.com/profile.php?id=100063793141988).
Laboratorul Ecologic este implementat către Asociația Părinților din Școala Gimnazială Teodor Murășanu Turda, cu sprijinul Școlii Gimnaziale ”Teodor Murășanu” Turda.
Proiectul este implementat cu ajutorul finanțării obținute în cadrul programului Fondul pentru un viitor mai bun în comunități, coordonat de Federația Fundațiile Comunitare din România, finanțat de Lidl și implementat în Turda prin Fundația Comunitară Cluj.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.