24
Dum, Noi
4 New Articles

Educație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Voluntarii sanitari din cadrul proiectului Cursuri de Prim Ajutor realizează o serie de videoclipuri instructive cu privire la tehnici de acordare a primului ajutor în diferite situații.

Viața este plină de situații neprevăzute, iar momente riscante pot apărea oricând. La nivel global, oamenii suferă de atacuri de cord, de pierderea conștiinței, de răni grave, de arsuri și tot felul de accidente care le pot pune viața în pericol. Tocmai de aceea, în cadrul proiectului Cursuri de Prim Ajutor, dezvoltat prin finanțarea obținută în cadrul programului Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de asociația Act for Tomorrow, o echipă de voluntari sanitari au depus eforturi în ultimele săptămâni pentru a realiza o serie de videoclipuri educative care abordează astfel de tematici.

De la ce trebuie să faci în momentul în care ești înțepat de o albină, cum poți trata o sângerare abundentă, la cum poți aplica corect manevra de resuscitare cardio-respiratorie, seria de videoclipuri îți va pune bazele unui set de cunoștințe în ceea ce privește primul-ajutor, pentru a contribui și tu la salvarea de vieți omenești!

Dacă vrei să urmărești și tu seria de videoclipuri, Asociația Club Științific Turda te invită să vizitezi pagina de Facebook, accesând link-ul: https://www.facebook.com/ClubStiintificTurda.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/de inițiativă.

Scopul proiectului Cursuri de Prim Ajutor este de a înzestra tinerii turdeni cu abilitățile necesare pentru a contribui la salvarea de vieți omenești. Pe parcursul a câteva luni, vom dezvolta competențe media în rândul unui grup de 10 voluntari sanitari, vom realiza materiale video instructive cu privire la importanța cunoașterii și acordarea primului ajutor și vom realiza cursuri practice cu cel puțin 100 de elevi, pentru formarea competențelor de bază pentru acordarea primului ajutor.

Pentru mai multe detalii cu privire la proiectul Cursuri de Prim Ajutor, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 0740 599 571 (Mînican Ligia, Coordonator Proiect) sau pe adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Puteți rămâne la curent cu alte inițiative similare, urmărindu-ne pe pagina de Facebook Club Științific Turda, accesând link-ul: https://www.facebook.com/ClubStiintificTurda.

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh