Omul sfințește locul. Zicala se adeverește în toate domeniile și în orice locație.
Dar pentru că astăzi a fost grevă generală în învățământ putem da un exemplu de „Așa Da!” în domeniul educației, la Turda.
La Școala Gimnazială „Horea Cloșca și Crișan”, din orașul de pe Arieș, cadrele s-au mobilizat pentru a înfrumuseța spațiul verde din fața clădirii instituției școlare.
Mai mulți dascăli în frunte cu directoarea,, dar și secretara școlii, au realizat obiecte de decor exterior care aduc o notă aparte și înfrumusețează ambientul școlar.
Prin folosirea unor obiecte scoase din uz și prin plantarea de flori dar și întreținerea spațiului verde, școala din Micro III este mai frumoasă, încântând ochiul trecătorilor și sufletele copiilor.
Este un exemplu de urmat, un exemplu de creativitate și dorință de înfrumusețare a locului de muncă, pe care ar fi bine să îl urmeze cât mai multe astfel de instituții, fără să aștepte, neapărat, implicarea autorităților locale.
Nu doar școlile ar trebui să aibă astfel de inițiative ci și asociațiile de locatari din oraș. Iar autoritățile, dacă văd astfel de eforturi, ar trebui să le sprijine și să le multiplice.
Mulțumim profesorului Manuel Bălaj pentru fotografii și felicitări colegilor săi!
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.