Comuna Mihai Viteazu are de joi 22 noiembrie o grădiniță la standarde europene. Aceasta a fost inaugurată în prezența mai multor oficialități printre care s-au numărat primarul comunei Ioan Zeng, inspectorul școlar general al județului Cluj, Valentin Cuibus și inspectorul Anca Hodorogea.
Construcția instituției preșcolare a costat 2,3 milioane de lei, bani proveniți în majoritate de la bugetul local.
Fondurile primite de la guvern și Consiliul Județean Cluj s-au ridicat la suma de 540 de lei, conform spuselor primarului Ioan Zeng. La inaugurarea grădiniței au mai participat și Mircea Irimie, Cristian Haiduc, Elena Uioreanu și senatorul Alexandru Cordoș.
Alături de cei amintiți mai sus, au mai luat parte la momentul festiv și cadrele didactice de la Şcoala "Mihai Vodă" din Mihai Viteazu. Pentru început mai mulți preoți au oficiat un moment religios și sfințirea grădiniței, după care oficialitățile au tăiat panglica inaugurală.
Imediat după ce au trecut pragul grădiniței, oaspeții au fost întâmpinați și delectați de preșcolari cu un scurt moment artistic.
Pe cei aproximativ 150 de preșcolari din comuna Mihai Viteazu îi așteaptă acum în fiecare dimineață clase spațioase, frumos colorate, dar și multe multe jucării. Grădinița de la Mihai Viteazu are un program normal și este structurată pe 5 grupe de studiu, din care o grupă este pentru copii maghiari.
Construirea unei noi grădinițe la Mihai Viteazu a fost necesară din cauza degradării exagerate a vechii clădiri în care își desfășurau activitatea copii și cadrele didactice.
După ce au inspectat clasele, micuții au promis solemn că de acum înainte nu vor mai plânge atunci când îi vor aduce părinții la grădiniță.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.