22
Vi, Noi
4 New Articles

Administrație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Marți, 14 februarie 2017, la sediul Consiliului Județean Cluj a avut loc, în prezența vicepreședintelui forului administrativ județean, domnul Vakar Istvan, conferința de presă prilejuită de finalizarea proiectului "O lume nouă, veselă pentru fiecare copil cu nevoi speciale",  proiect finanțat prin intermediul Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European 2009-2014, prin Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) în calitate de operator al programului ”Copii și tineri aflați în situații de risc și inițiative locale și regionale pentru reducerea inegalităților naționale și promovarea incluziunii sociale”.

Început în data de 6 februarie 2015, proiectul a fost implementat de Consiliul Județean în parteneriat cu Fundația Estuar, obiectivul acestuia reprezentându-l creșterea gradului de incluziune a nu mai puțin de 948 de copii cu nevoi speciale, din care 180 de etnie romă, prin implementarea de servicii integrate educaționale, inovative, de stimulare senzorială, social comportamentală și educație informală.

Ceea ce e cu adevărat important e faptul că prin intermediul acestui proiect am reușit din nou să achiziționăm, cu finanțare 100% nerambursabilă, aparatură de ultimă generație de care beneficiază deja copiii din școlile noastre speciale și care le oferă o șansă în plus de reușită în viață”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

În acest context, pe parcursul celor 25 de luni de implementare a proiectului au fost amenajate opt camere de stimulare multisenzorială (Snoezelen) la tot atâtea instituții de învățământ special aflate sub autoritatea Consiliului Județean, profesorii fiind instruiți pentru intrarea în acestea împreună cu copiii. Totodată,  au fost dotate cinci cabinete de specialitate ale Școlii Gimnaziale „Kozmutza Flora”, au fost achiziționate aparate Solisten pentru patru școli speciale și au fost instruiți patru specialiști pentru aplicarea terapiei Tomatis, nivel 1. De asemenea, cei 377 de psihopedagogi, terapeuți, educatori, profesori și voluntari implicați în proiect au contribuit la organizarea de ateliere de creație la cele nouă școli speciale finanțate din bugetul județului Cluj și activități extra-curiculare și de petrecere a timpului liber - excursii diferențiate pe grad de handicap și de vârstă, vizionare de film, vizită la o fermă de animale, realizarea serbării de Crăciun cu distribuirea de pachete cadou la fiecare școală, distribuirea de hanorace și rucsacuri personalizate pentru copiii cuprinși în grupul țintă al proiectului etc. În plus, în vederea îmbunătățirii șanselor de integrare socială, echipa de implementare a proiectului a organizat acțiuni complementare dedicate însușirii și deprinderii de noțiuni elementare legate de igiena personală.

Mă bucură faptul că am finalizat cu succes un nou proiect de suflet, unul al cărui merit esențial e că a contribuit la o mai bună integrare socială a unor copii aflați în nevoie dar, mai ales, a reușit să aducă o mulțime de zâmbete de fețele acestora a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Vakar Istvan.

Extrem de relevant în ceea ce privește rezultatele proiectului este și faptul că, urmare a interesului ridicat pe care l-a trezit, grupul țintă al proiectului a cunoscut o creștere cu 294 de copii, astfel încât, la finalul acestuia, nu mai puțin de 1.242 de copii au beneficiat de pe urma acestuia.

Reamintim în acest context faptul că valoarea totală eligibilă a proiectului a fost de 2.161.644,19 lei, din care valoarea grantului SEE a fost de 85%, în cuantum de 1.837.397,56 lei, restul sumei de 324.246.63 lei fiind asigurată prin cofinanțare publică de la bugetul de stat.

 

Biroul de presă

            14 Februarie 2017

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh