Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, unitate medicală aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, pune la dispoziția clujenilor un echipament ultraperformant recent achiziționat, menit să testeze hipoacuzia la nou născuți, sugari și copii mici.
Achiziția aparaturii, deja puse în slujba pacienților în cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Boli Infecțioase, situat pe str. Moților, nr. 19, din Cluj-Napoca, a fost finanțată în totalitate din bugetul Consiliului Județean, valoarea acesteia fiind de 18.600 de lei.
În contextul în care auzul este un simț foarte important de care depinde posibilitatea dezvoltării limbajului expresiv, principalul avantaj pe care această aparatură îl oferă este acela că permite realizarea unui screening auditiv, astfel încât problemele de auz să poate fi depistate extrem de facil, încă de la naștere, prin testarea tuturor copiilor în primele zile de viață. De asemenea, prin intermediul acestui echipament se va putea ca, până la împlinirea de către copii a vârstei de trei luni, să se poată pune un diagnostic în acele cazuri în care s-a semnalat existența unor probleme, urmând ca apoi, în cel mai scurt timp posibil, să se intervină pentru protezarea auditivă. În acest fel, verificările efectuate cu ajutorul acestui aparat contribuie în mod semnificativ la asigurarea unui ritm cotidian normal al copiilor respectivi, a unui flux verbal coerent, precum și la facilitarea interacțiunilor sociale.
„Ceea ce e cu adevărat important e faptul că prin intermediul acestei aparaturi facilităm diagnosticarea și tratarea cât mai rapidă a copiilor cu hipoacuzie, oferindu-le în acest fel o șansă în plus la o viață cât mai normală și la o deplină integrare în societate” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
În ceea ce privește beneficiarii direcți ai acestei aparaturi, se impune a fi precizat faptul că instituția spitalicească clujeană asigură, în mod gratuit, consultațiile pentru testarea hipoacuziei la copii, serviciile fiind furnizate atât micuților care provin din județul Cluj cât și celor din județele limitrofe sau din alte județe ale țării, pe baza unui bilet de trimitere.
Hipoacuzia reprezintă diminuarea acuității auditive, cu cel mult 20 de decibeli, și este cauzată fie de o leziune a cohleei - organul auzului situat în urechea internă, de o afectare a fibrelor nervoase din nervul auditiv sau pe căile auditive centrale, de la urechea internă la encefal, fie de afectarea conductului auditiv extern, a urechii externe sau a urechii medii.
Echipamentul recent achiziționat cu finanțare de la Consiliul Județean Cluj și pus la dispoziția pacienților prin intermediul Ambulatoriului Integrat din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase este conceput să verifice otoemisiunile acustice pentru testarea hipoacuziei la nou născuți, sugari și copii mici, pentru obiectivizarea hipoacuziilor non-organice (psihogene) cât și pentru aprecierea integrității funcției cohleare.
Biroul de presă
17 Martie 2017
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.