Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, unitate sanitară care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj, a obținut din partea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate certificatul de acreditare. Documentul atestă faptul că entitatea medicală îndeplinește standardele de acordare a îngrijirilor medicale, astfel încât să satisfacă atât așteptările pacienților cât și cerințele specifice sistemului de sănătate.
Astfel, conform Ordinului Ministrului Sănătății, Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca a fost încadrat în categoria II, subcategoria II M pentru unitățile cu monospecialitate, atestare care dovedește un înalt standard de competență și un grad sporit de dotare cu aparatură și echipamente medicale, precum și de încadrare cu resurse umane. În același timp, această certificare reflectă faptul că entitatea sanitară furnizează servicii medicale cu nivel ridicat de complexitate în domeniul său de activitate, deservind nu doar populația județului ci și pacienți proveniți din aproape întreaga țară.
Aflată la primul ciclu de acreditare, instituția spitalicească a obținut un punctaj de 96,70%, principalele puncte forte apreciate de membrii comisiei fiind reprezentate de oferta multidisciplinară de servicii medicale eficiente, eficace și de calitate, precum și de infrastructura reabilitată și dotarea cu echipamente medicale și nemedicale performante care constituie condiția necesară pentru asigurarea palierelor de diagnostic și terapie precum și a condițiilor de siguranță și confort atât pentru pacienți, cât și pentru personal. Totodată, dezvoltarea unui climat de pozitivare psihologică, prin asigurarea comunicării cu pacienții și aparținătorii, a unui mediu prietenos și recreativ, implementarea unor programe neconvenționale de terapie prin artă, dar și parcurgerea programelor de perfecționare continuă la nivelul tuturor categoriilor de personal au fost alte aspecte apreciate cu preponderență de către comisia de evaluare.
„Obținerea certificatului de acreditare este, fără îndoială, un succes de echipă, o nouă confirmare a faptului că, puse împreună, înaltul profesionalism al echipei medicale și dotarea cu aparatură medicală de ultimă generație, finanțată inclusiv din fondurile Consiliului Județean, constituie formula ideală ce stă la baza unui act medical de cea mai înaltă calitate” a declarat Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
Certificatul de acreditare, a cărui perioadă de valabilitate se întinde pe parcursul a cinci ani, a fost acordat în urma unui amplu proces de analizare și evaluare a tuturor specialităților pe care Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca le are în structură. Pe parcursul perioadei de evaluare au fost utilizați nu mai puțin de 2.226 de indicatori de verificare, aplicabili tuturor structurilor spitalului, în conținutul fiecărui indicator existând multiple întrebări al căror scop l-a reprezentat clarificarea aspectelor esențiale care definesc activitatea întregii unități. Pe baza răspunsurilor primite atât de la întreg personalul, cât și de la pacienți, comisia a stabilit faptul că instituția spitalicească evaluată dispune de resursele și competențele profesionale necesare pentru a acorda îngrijiri medicale la nivelul standardelor aplicabile, în specialitățile pe care le are în structură.
Dat în folosință în urmă cu 39 de ani, Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca furnizează servicii medicale ce au ca obiect prevenirea sau reducerea la minim a consecințelor fizice, funcționale, socioprofesionale sau psihice rezultate din intervenția unei boli, procesul de recuperare desfășurându-se de la debutul afecțiunii și până la epuizarea restantului funcțional bio-psiho-social. Instituția spitalicească, singura cu acest specific din Transilvania, asigură desfășurarea actului medical în beneficiul unui număr mediu de 11.000 de pacienți spitalizați anual pe cele 406 paturi și circa 60.000 de pacienți tratați ambulatoriu.
Biroul de presă
22 martie 2017
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.