Tinerii interesaţi de o carieră în administraţia publică centrală se pot înscrie, începând de astăzi, la Programul Oficial de Internship al Guvernului României. Programul este destinat tinerilor români cu vârsta maximă de 25 de ani, studenţi sau recent absolvenţi ai unei universităţi din România ori din afara ţării. Formularul de înscriere este disponibil la adresahttp://internship.gov.ro/
Ediţia aniversară a Programului Oficial de Internship al Guvernului României, ediţia a V-a, se va desfăşura în intervalul 17 iulie – 18 septembrie şi pune la dispoziţia tinerilor interesaţi 100 de poziţii de intern în peste 75 de domenii de studii. Participanţii la Program vor beneficia de o bursă în cuantum de 1.000 RON/lună pentru amortizarea costurilor de subzistență în cele două luni ale stagiului, în condiţiile în care vor lua parte la activităţile comune sau specifice instituţiei-gazdă cel puţin 6 ore/zi.
Anul acesta, la cea de-a cincea ediţie a Programului de Internship s-au alăturat Guvernului României alte 51 de instituţii-gazdă.
De asemenea, datorită succesului înregistrat în edițiile anterioare, Guvernul va oferi expertiză în organizarea programelor de internship, inclusiv în administraţia publică locală. Astfel mai mulţi tineri se vor putea implica în activitățile administrației publice, inclusiv la nivel local, extinzându-şi oportunităţile de carieră.
Ca parte a angajamentelor cuprinse în Programul de guvernare 2017-2020, în cadrul punctului 6, respectiv a punctului 15 ale capitolului Politici în domeniul educaţiei din Programul de Guvernare 2017-2020, „dezvoltarea stagiilor de practică de specialitate/internship” ca măsură pentru crearea de cetăţeni activi pe piaţa muncii, şi „valorificarea potenţialului absolvenţilor de învăţământ superior şi cercetătorilor din diaspora”, Guvernul României va sprijini prin Ministerul Muncii, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Tineretului şi Sportului procesul de reglementare a organizării şi desfăşurării programelor de internship în România.
Calendarul de organizare şi desfăşurare a ediţiei 2017 a Programului de Internship este structurat astfel:
· 24 aprilie – 9 mai: depunerea candidaturilor online
· 9 mai – 28 mai: evaluarea candidaturilor online
· 29 mai – 18 iunie – interviuri online
· 26 iunie: anunţarea rezultatelor
· 17 iunie: deschiderea Programului de Internship;
· 18 septembrie: închiderea Programului de Internship.
Programul Oficial de Internship al Guvernului României a debutat în anul 2013 cu 25 de interni care au parcurs acest Program la nivelul structurilor din Palatul Victoria. În anii următori, Programul a fost extins succesiv la nivelul ministerelor și instituțiilor subordonate, astfel încât, aflat în pragul celei de-a cincea ediţii, în rândul absolvenţilor Programului InternshipGovRo se numără 684 de tineri.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.