23
Sam, Noi
4 New Articles

Administrație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

„Dragi turdeni, dragi români,

 

Astăzi trăim cu emoție o zi cu o semnificație deosebită, Ziua Drapelului Național! Drapelul țării noastre este parte din noi, parte din sufletul fiecărui cetățean al acestui stat, este simbolul absolut al istoriei încercatului nostru neam! Este mândria campionilor când emoțiile devin de necontrolat pe podiumurile marilor competiții, dar și motivația eroilor noștri care s-au jertfit în misiuni sub culorile drapelului național.

Este vorba astăzi despre libertate, dreptate, frăție și verticalitate! Se cuvine să reflectăm asupra semnificației acestor simboluri și să nu uităm nicio clipă să ne respectăm țara, să ne bucurăm de prezent și să facem tot ce ne stă în putere pentru un viitor mai bun!

Consider că această zi este una importantă, motiv pentru care vom face în perioada următoare toate demersurile necesare ca Turda să aibă o Piață a Drapelului și să putem marca această zi așa cum se cuvine, legea nepermițând organizarea ceremoniilor militare în lipsa înregistrării unui astfel de loc, conform regulamentului.

La mulți ani, Tricolor! La mulți ani, România noastră!”

 

Cristian Octavian Matei,

primar al municipiului Turda

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh