Profitând de condiţiile meteorologice favorabile, Consiliul Judeţean Cluj anunţă faptul că lucrările de investiţii pe drumul judeţean DJ 108B Viile Dejului – Bobâlna – limită cu judeţul Sălaj înaintează în ritm susţinut, ele fiind în acest moment aproape de data finalizării.
Astfel, lucrările de modernizare şi reabilitare demarate anterior prin aşternerea primului strat de asfalt (binder), continuă în aceste zile cu aşternerea celui de al doilea strat de asfalt (strat de uzură). În acest sens, a fost deja finalizat un tronson în lungime de 7 kilometri, mai exact de la kilometrul 25+000 până la kilometrul 32+000, după ce în prealabil fusese finalizat un sector în lungime de 3,8 kilometri, de la limita cu judeţul Sălaj și până la kilometrul 25+000. În perioada următoare, vor demara lucrările de asfaltare și pe restul tronsonului de drum, în lungime de 12 kilometri.
„La finalizarea acestui sector de drum județean, în lungime totală de aproape 23 de kilometri, participanții la trafic din zona Dejului, și nu numai, vor avea posibilitatea de a ajunge în județul Sălaj pe un traseu mult mai scurt, și în condiții de circulație substanțial îmbunătățite, față de alte variante deschise în acest moment traficului rutier”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
Reamintim faptul că lucrările de investiţii pe acest drum judeţean se derulează în baza „Programului de lucrări de modernizare şi reabilitare”, aprobat în baza Hotărârii Consiliului Judeţean Cluj.
Biroul de presă
27 iunie 2017
Consiliul Judeţean Cluj
Serviciul Relaţii Publice
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.