23
Sam, Noi
4 New Articles

Administrație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Plenul forului administrativ județean a adoptat miercuri, 26 iulie a.c., proiectul de hotărâre inițiat de Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, privind aprobarea proiectului „Creșterea eficienței energetice la clădirile Secției Pediatrie II, Corpurile C1 și C2 din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca”, proiect ce urmează a fi depus spre finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

Necesitatea derulării acestei investiții în cadrul secției Pediatrie II a Spitalului de copii este determinată de vechimea și starea de degradare accentuată a celor două corpuri de clădire situate pe strada Crișan din municipiul Cluj-Napoca, acestea având, în prezent, consumuri energetice respectiv încălzire, apă caldă și iluminat, foarte mari.

Prin reabilitarea termică a celor două imobile ale Spitalului de Urgență pentru Copii ne dorim, pe de o parte, să contribuim la creșterea confortului pacienților și al personalului medical, și, pe de altă parte, să scădem presiunea bugetară rezultată ca urmare a cheltuielilor mari avansate pentru plata utilităților”, a declarat domnul Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

În mod concret, în vederea îndeplinirii obiectivului acestui proiect, respectiv cel de creștere a eficienței energetice, vor fi realizate o serie de lucrări care vizează în specializolarea termică a pereților exteriori ai celor două clădiri, izolarea conductelor de încălzire și a celor de apă caldă, înlocuirea corpurilor de iluminat interior existente cu lămpi de tip LED care conferă o eficiență energetică ridicată și un consum redus de energie, instalarea de panouri fotovoltaice etc. Toate aceste noi investiții vor contribui la reducerea consumurilor de energie din surse convenționale și diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră, astfel încât consumul anual specific de energie primară - încălzire, apă și iluminat este preconizat a scădea cu minim 30%, până la valori cuprinse între 170 și 200 kwh/mp2/an.

În ceea ce privește sursele de finanțare ale acestei investiții în valoare totală de 2.339.354,64 lei, acestea se constituie atât din asistența financiară nerambursabilă solicitată din Fondul European de Dezvoltare Regională, în sumă de 1.892.701,69 lei, cât și din contribuția proprie a Consiliului Județean Cluj, în valoare de 446.652,95 lei.

Menționăm în acest context faptul că Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii este un spital universitar de prestigiu al medicinei românești care își desfășoară activitatea în opt locații diferite din municipiul Cluj-Napoca, fiind format din 15 secții care totalizează un număr de 506 de paturi. Aici se desfășoară atât activitate medicală specifică de îngrijire a copiilor bolnavi din județul Cluj și din alte peste 30 de județe ale țării cât și o intensă activitate didactică și științifică. În ceea ce privește Clinica Pediatrie II a Spitalului, în care se află cele două corpuri de clădire edificate acum mai bine de un secol, această unitate oferă servicii medicale nou-născuților, sugarilor, copiilor și adolescenților până la vârsta de 18 ani, într-o multitudine de domenii, care variază de la pediatrie generală la oncologie pediatrică.

 

Biroul de presă

27 iulie 2017

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh