Poliţiştii din Ministerul Afacerilor Interne şi personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională vor putea beneficia de majorări salariale de până la 15% din salariul de bază.
Guvernul a adoptat, în ședința de astăzi, Ordonanța de Urgență pentru completarea Legii nr.152/2017 pentru aprobarea OUG nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare.
Potrivit ordonanței de urgență aprobate de Executiv în ședința de astăzi, majorările salariale se aplică astfel:
Ø polițiștii din Ministerul Afacerilor Interne și unitățile/instituțiile/structurile aflate în subordinea sa beneficiază de majorarea cu 10% a cuantumului brut al salariilor de funcţie;
Ø personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, cu excepția personalului civil din Ministerul Apărării Naţionale şi instituţiile aflate în subordinea sa, beneficiază de majorarea cu 15% a cuantumului brut al salariilor de bază.
Aceste măsuri nu se aplică personalului care a beneficiat de majorări potrivit Legii nr. 250/2016 privind aprobarea OUG nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 57/2015.
Actul normativ urmărește eliminarea discrepanțelor în ceea ce privește stabilirea salariilor lunare ale polițiștilor și personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne și unitățile/instituțiile/structurile aflate în subordinea sa, precum și ale personalului civil din instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, care nu au beneficiat de aplicarea majorărilor prevăzute de Legea nr. 152/2017.
Informaţii suplimentare:
Personalul Ministerului Afacerilor Interne a mai beneficiat, în anul 2017, de următoarele majorări ale veniturilor:
Ø începând cu luna aprilie 2017, includerea, în soldele/salariile de funcție, a diferenței de 50% din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei/salariului de merit, în plată la nivelul anului 2009 (măsura a fost devansată cu patru luni);
Ø începând cu luna aprilie 2017, sporurile, indemnizațiile și alte asemenea drepturi specifice, acordate proporțional cu timpul efectiv lucrat și care nu fac parte din salariul/solda de bază, precum și drepturile salariale acordate pentru risc și suprasolicitare neuropsihică sau, după caz, pentru risc și pericol deosebit se determină prin raportare la salariul de bază/solda de funcție, al cărui/cărei cuantum nu poate fi mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară, garantat în plată;
Ø prin Legea 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, intrată în vigoare la 1 iulie, au fost introduse prevederi prin care polițiștii care dețin grad didactic sau fac parte din cadrul personalului medico-sanitar pot opta pentru salariul stabilit pentru familiile ocupaționale din Învățământ, respectiv Sănătate.
Peste 100.000 de angajați ai MAI au beneficiat de pe urma acestor măriri, iar efortul bugetar total este de aproximativ 290 de milioane de lei, în anul 2017.
Prin Legea nr. 152/2017 pentru aprobarea OUG nr. 99/2016 au fost aprobate unele măsuri pentru completarea celor deja adoptate pentru eliminarea discrepanţelor salariale până la intrarea în vigoare a noii legi de salarizare, fiind majorat cu 15% cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie ale cadrelor militare în activitate, precum şi ale soldaţilor şi gradaţilor voluntari, inclusiv ale personalului civil din Ministerul Apărării Naţionale şi instituţiile aflate în subordinea sa, cu excepţia celor care au beneficiat de majorări potrivit Legii nr. 250/2016.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.