Pentru corecta informare a opiniei publice cu privire la informațiile apărute în mass-media, referitoare la așa-zisa calitate de urmărit penal a Arhitectului Șef al Județului Cluj, domnul Claudiu Salanță, Consiliul Județean Cluj face următoarele precizări:
În momentul de față, domnul Claudiu Salanță nu este urmărit penal în niciun dosar aflat pe rolul instanțelor de judecată, domnia sa având simpla calitate de martor în procesul intentat de Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, ca urmare a plângerii penale formulate în data de 11.08.2015. De altfel, prin Ordonanța de clasare aferentă dosarului nr. 7045/P/2015, s-a constatat faptul că Arhitectul Șef al Județului nu a realizat vreo infracțiune de abuz în serviciu, așa cum a fost acuzat de Aeroportul clujean, prin plângerea formulată în acest sens de către domnul director general, respectiv de domnul director economic.
Astfel, conform materialului probator administrat în aceasta cauză, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a constat fără echivoc faptul că emiterea certificatului de urbanism, respectiv a autorizațiilor de construire pentru repararea căilor de rulare și a platformei de staționare aeronave reprezintă competența materială exclusivă a Consiliului Județean Cluj și nu a Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, cum eronat s-a afirmat de către cei care au formulat plângerea penală invocată anterior. În spiritul acestei afirmații este incident inclusiv Ordinul ministrului dezvoltării regionale și locuințelor nr. 839/2009 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare al Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, unde se specifică extrem de clar faptul că, în ceea ce privește autorizațiile de construire pentru lucrările care se execută pe terenuri ce depășesc limita unei unități administrativ-teritoriale, competența de emitere aparține consiliilor județene, în speță Consiliul Județean Cluj pentru avizarea lucrărilor la suprafețele de mișcare ale Aeroportului clujean. Mai mult decât atât, din analiza tuturor actelor depuse la dosar, rezultă indubitabil faptul că emiterea actelor administrative în cauză s-a realizat în mod absolut legal, cu respectarea termenelor în vigoare, neexistând în acest sens inacțiuni din partea funcționarilor publici de natură a împiedica buna funcționare a instituției aeroportuare.
Având în vedere cele prezentate mai sus, dar și recentele acuze de imixtiune a Consiliului Județean Cluj, în calitatea sa de proprietar și for tutelar al regiei aeroportuare, în activitatea acestei instituții subordonate, forul administrativ județean constată existența unei tentative clare de intimidare a angajaților săi angrenați, prin prisma funcției deținute și a competențelor stabilite prin fișa postului, în relația instituțională dintre cele două entități publice. În acest context, funcționarii Consiliului Județean Cluj vizați de astfel de acuze nefondate înțeleg să se adreseze instanțelor de judecată în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Biroul de presă
20 noiembrie 2017
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.