Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, unitate medicală aflată în subordinea Consiliului Județean, a demarat implementarea proiectului cu finanțare europeană „HEPAMED - Optimizarea prevenției și tratamentului Hepatitelor cronice B și C prin creșterea competențelor personalului medical din România”.
Având ca termen de finalizare luna decembrie 2020, proiectul inițiat de Spitalul de Boli Infecțioase în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca este unul de anvergură națională. Astfel, activitățile urmează a fi implementate nu doar la Cluj, ci și în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov, Universității „Ovidius” din Constanța și Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” București.
„Câștigarea acestui proiect european și, mai ales, coordonarea lui la nivel național, într-un domeniu atât de problematic cum sunt hepatitele cronice, reprezintă o nouă recunoaștere a profesionalismului și a competenței medicilor spitalului nostru de boli infecțioase”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
În esență, proiectul coordonat de medicii specialiști ai Spitalului de Boli Infecțioase clujean prevede formarea a nu mai puțin de 1200 de persoane implicate în prevenția, diagnosticul și tratamentul hepatitelor cronice HBV și HCV din regiunile Nord-Vest, Centru, Sud-Est și București-Ilfov. Dintre acestea, 340 sunt medici specialiști și rezidenți în boli infecțioase, 420 sunt medici specialiști – medicină de familie iar 440 sunt asistenți medicali.
Prin intermediul proiectului, personalul medical vizat va urma, de-a lungul celor doi ani de implementare, nu mai puțin de șase programe de formare armonizate și uniformizate, respectiv: Prevenție, diagnostic, stadializare și tratament al hepatitelor virale acute și cronice B și C – actualități și noi cercetări; Prevenția transmiterii hepatitelor virale și a altor boli transmisibile prin proceduri chirurgicale; Psihoterapie pentru creșterea calității vieții persoanelor cu hepatită cronică; Vaccinare și imunizare în hepatitele virale-noi tendințe, elaborarea de strategii de creștere a gradului de complianță a populației la vaccinare, mai ales în rândul grupurilor vulnerabile și dezavantajate; Patologia secundară cronică severă: ciroză și cancer hepatic; actualități în prevenția patologiei secundare cronice; Sarcina și hepatita virală. Totodată, la finalul proiectul vor fi editate trei ghiduri de bună practică „state-of-the-art” actualizate, câte unul pentru fiecare categorie de grup țintă.
Valoarea totală a proiectului este de 9.763.291,85 de lei, din care 8.243.668,53 de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă asigurată din Fondul Social European, 1.324.357,35 de lei reprezintă finanțare nerambursabilă din bugetul național, diferența de 195.265,97 de lei fiind asigurată prin cofinanțarea parteneriatului.
Proiectul a fost câștigat de spitalul clujean în urma unei competiții extrem de acerbe, acesta situându-se pe un onorant loc 11 din 34 de unități sanitare din întreaga țară admise la finanțare în cadrul Apelului de proiecte ,,Îmbunătățirea nivelului de competențe ale profesioniștilor din sectorul medical”.
Consiliul Judeţean Cluj
Serviciul Relaţii Publice
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.