23
Sam, Noi
4 New Articles

Administrație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

          Consiliul Judeţean Cluj a publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (S.E.A.P.) documentația de atribuire privind achiziţia de echipamente şi aparatură medicală pentru două spitale aflate sub autoritatea forului administrativ județean: Spitalul Clinic de Recuperare şi Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” din Cluj-Napoca.

            „Așa după cum am mai afirmat, un act medical de calitate presupune, pe lângă priceperea și dăruirea personalului medical, și existența unei infrastructuri corespunzătoare și a unor dotări performante. Astfel, achiziționarea acestor echipamente medicale performante va contribui esențial la furnizarea de servicii medicale de calitate pentru cei aproximativ 45.000 de pacienți tratați anual în cele două spitale clujene”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tişe.

            În acest sens, pentru Spitalul Clinic de Recuperare este prevăzută achiziţionarea a nu mai puţin de șase echipamente medicale, respectiv un aparat Roentgen, un aparat de sterilizare cu plasmă, un ecograf multidisciplinar, un microscop operator, un aparat Diapulse şi un sistem de mapping tridimensional. Necesitatea dotării cu această aparatură medicală a singurului spital din Transilvania cu profil de recuperare multidisciplinară este justificată de nevoia asigurării necesarului pentru buna funcționare a activității şi a îndeplinirii în condiţii optime a actului medical, multe dintre aparatele existente în acest moment fiind foarte vechi, uzate fizic și moral, fapt ce determină costuri extrem de ridicate legate de întreținerea și exploatarea lor.

            În ceea ce priveşte Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, Consiliul Județean Cluj va achiziționa trei echipamente medicale necesare îmbunătățirii serviciilor medicale oferite pacienţilor, prin realizarea de investigaţii medicale specifice. Astfel, dotarea cu un nou ecograful Doppler digital color, de care vor beneficia aproximativ 2000 de pacienţi anual, va contribui la reducerea substanţială a costurilor pe care le suportă în acest moment spitalul, având în vedere că acest serviciu este în prezent externalizat iar cheltuielile se ridică la circa 25.000 de lei lunar. De asemenea, achiziţionarea aparatului de măsurare a difuziunii monoxidului de carbon-TLCO va conduce la o creştere considerabilă a performanţei explorării funcţionale şi neinvazive pentru majoritatea bolilor pulmonare incluse în Programele Naționale de Sănătate. Nu în ultimul rând, achiziţionarea unui sistem de stocare de date este necesară pentru fluidizarea fluxului informaţional între secţiile medicale, cu efecte pozitive asupra creșterii productivității muncii.

            Valoarea totală estimată pentru achiziţia acestor nouă tipuri de echipamente şi aparaturi medicale aferente celor două spitale de elită clujene este de nu mai puțin de 4.396.854 lei fără TVA, fondurile fiind asigurate din finanţarea obţinută prin programul naţional menit să stimuleze dezvoltarea locală.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh