De ce este DNA îngrijorată de propunerile Ministrului Justiției de modificare a legislației penale? Vezi aici

DNA  își exprimă punctul de vedere asupra celor mai recente propuneri de modificare a legislației penale (Codul Penal, Codul de procedură penală, Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, proiectul de act normativ privind contestația în anulare). Aceste propuneri au fost formulate de Ministerul Justiției, fiind transmise participanților la o discuție la care a luat parte și un reprezentant al DNA, la data de 22 martie 2019 :

Biroul de informare și Relații Publice este abilitat să prezinte modificările care, dacă ar intra în vigoare, ar afecta în mod substanțial activitatea de urmărire penala și implicit capacitatea de a trage la răspundere penală a celor care au săvârșit fapte penale.

            Propunerile de modificare cele mai îngrijorătoare se referă la:

            1.Posibilitatea contestării deciziilor definitive pronunțate completurile de 5 judecători ale ICCJ chiar dacă a expirat termenul prevăzut de Codul de procedură penală (dosare vizând membri ai Parlamentului, miniștri și magistrați în care s-au pronunțat decizii definitive  în perioada 1 februarie 2014 – 29 noiembrie 2018) – proiect referitor la contestația în anulare

,,Art....(1) Contestația în anulare pentru motivul prevăzut de art. 426 lit. d) teza I C.p.p. împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în apel de către complete de 5 judecători ale înaltei Curți de Casație și Justiție după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală și pentru care termenul de introducere a contestației în anulare s-a împlinit anterior datei de 29 noiembrie 2018 poate fi introdusă de oricare dintre titularii acestei căi de atac prevăzuți de art. 427 alin. (1) C.p.p., în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

         (2) Dacă se admite contestația în anulare formulată în condițiile alin. (1), cursul termenului prescripției răspunderii penale se suspendă de la data desființării hotărârii a cărei anulare se cere și până la data pronunțării unei hotărâri ca urmare a rejudecării apelului”

Opinie și consecințe practice

         Acest proiect de act normativ ar putea determina rejudecarea unui număr de 42 cauze cu 335 inculpați, față de care Înalta Curte de Casație și Justiție, în completuri de 5 judecători, a pronunțat decizii definitive în perioada 01  februarie 2014 – 29 noiembrie 2018.

Prin cele 42 de hotărâri definitive pronunțate de completurile de 5 judecători s-a dispus confiscarea specială a sumelor de 5.5 milioane lei, 16.5 milioane euro și 2 milioane USD, precum și despăgubiri civile în favoarea statului român în cuantum de 23 milioane lei  și în favoarea altor părți civile în cuantum de 2 milioane lei.

Practic, prin acest text legal, în cazul hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în apel de către completurile de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală și pentru care termenul de introducere a contestației în anulare referitor la cazul prevăzut de art.426 alin.(1) lit.d teza I Cod procedură penală (când instanța nu a fost compusă potrivit legii) s-a împlinit anterior datei de 29.11.2018, posibilii titulari ai acestei căi de atac sunt repuși în termen, în sensul că pot ataca aceste hotărâri definitive timp de 60 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență.

         O astfel de normă prin care se repun în termen titularii contestației în anulare întemeiat pe cazul prevăzut de art.426 alin.(1) lit.d teza I Cod procedură penală este neconstituțională și încalcă dispozițiile art.1 alin.(4) și (5) precum și art.115 alin.(4) din Constituție.

         Totodată, nu se poate adopta o soluție legislativă cu efect retroactiv pentru cauzele deja judecate definitiv.

         Intervenția legiuitorului delegat pentru „repunerea în termen a celor condamnați definitiv prin hotărâre judecătorească” aduce atingere gravă principiului securității raporturilor juridice și încrederii cetățenilor în actul de justiție.

         Prin urmare, instituirea unei căi extraordinare de atac sau repunerea în termen pentru formularea unei căi extraordinare de atac deja existente are caracterul unei norme de drept procesual penal și nu de drept penal substanțial.

Dreptul la un proces echitabil prevăzut de art.6 din CEDO nu a fost încălcat atâta timp cât judecătorii care au făcut parte din completurile de 5 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt independenți, dosarele au fost repartizate aleatoriu și judecata a avut loc cu numărul de judecători prevăzut de lege.

         În cazul admiterii acestor contestații în anulare, există, în mod evident, posibilitatea desființării măsurilor asigurătorii dispuse și, implicit, posibilitatea sustragerii bunurilor indisponibilizate în vederea reparării pagubelor produse prin infracțiune sau a executării măsurilor de siguranță prevăzute de lege.

         De asemenea, părțile civile și statul vor fi expuse riscului de a nu mai recupera prejudiciile și nici de a obține executarea hotărârilor într-un termen rezonabil.

Mai mult decât atât, Curtea Constituțională a României s-a pronunțat în mai multe situații, apreciind că introducerea unor astfel de reglementări încalcă prevederile Constituției.

2. Nu va mai fi considerată infracțiune și, prin urmare, nu va mai fi pedepsită fapta abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite așa cum este formulată de art. 13² din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție

 Articolul 13² din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.

         Opinie:

         Abrogarea art.13²  din Legea nr.78/2000 ar afecta în mod  grav activitatea desfășurată de către Direcția Națională Anticorupție, în condițiile în care există un număr de 1249 dosare în care a fost începută urmărirea penală in rem  sau  in personam pentru această infracțiune.

Aproximativ 25 % din totalul infracțiunile trimise in judecata de DNA reprezintă infracțiune definită de art. 13²

         Prin urmare, dacă întră în vigoare, această modificare ar determina închiderea unui procent important din numărul cauzelor soluționate în prezent de către Direcția Națională Anticorupție.

Mai mult, articolul respectiv transpune în legislația română  dispozițiile art 19 privind abuzul de funcție din Convenția ONU privind Corupția ( Convenția de la Merida) ratificată de România. Conform acestui articol, una dintre caracteristicile infracțiunii de corupâie este condiția ca fapta să fie comisă în scopul obținerii unor avantaje necuvenite pentru sine sau pentru altul.

3. La infracțiunea de dare de mită, modificările, dacă vor fi aduse, vor îngreuna extrem de mult descoperirea faptelor de corupție săvârșite pentru care nu s-a formulat denunț în termen de 1 an de la săvârșirii faptei, ceea ce echivalează cu o dezincriminare de facto a acestor fapte;

Alineatul (3) al articolului 290 Cod penal  se modifică și va avea următorul cuprins:
         „(3) Mituitorul nu se pedepsește dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai târziu de 1 an de la data săvârșirii acesteia.”

4. Reducerea termenelor de prescripție pentru anumite categorii de infracțiuni va afecta dosarele instrumentate de DNA, multe dosare dinre cele aflate în instrumentare riscă să fie clasate, iar dintre cele deja trimise în judecată, multe riscă să fie finalizate cu încetarea procesului penal, pe motiv de prescrierea faptelor.

Termenele de prescripție se reduc

         “ De la 10 la 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depășește 20 de ani;

De la 8 la 6 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani;”

         Opinie:

         Această modificare reduce nejustificat termenele de prescripție pentru infracțiunile pedepsite cu închisoare mai mare de 10 ani, dar care nu depășește 20 de ani, precum și în cazul celor pedepsite cu închisoare mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani.

         Reducerea acestor termene va influența activitatea desfășurată de Direcția Națională Anticorupție, întrucât infracțiunile prevăzute de Legea nr.78/2000 se încadrează în categoria infracțiunilor pentru care se reduc termenele de prescripție (5 ani – 20 ani), cu consecința clasării cauzelor, respectiv încetării procesului penal.

         Practic, prin această modificare, în toate cauzele Direcției Naționale Anticorupție se vor reduce termenele de prescripție, situație în care persoanele suspectate pentru comiterea faptelor de corupție vor putea scăpa de răspunderea penală.

5. În codul de procedură penală se introduc trei articole referitoare la comunicarea publică, a căror formulare este neclară.

„(3) În cursul urmăririi penale și al judecării cauzei sunt interzise comunicările publice, declarațiile publice precum și furnizarea de alte informații, direct sau indirect, provenind de la autorități publice referitoare la faptele și persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. Persoanele din cadrul autorităților publice nu se pot referi la persoanele suspectate sau inculpate ca și cum acestea ar fi vinovate decât în cazul în care există o hotărâre definitivă de condamnare cu privire la acele fapte.

         (4)     Prin excepție, în cursul urmării penale sau al judecății, organele de urmărire penală sau instanța de judecată pot comunica public date despre procedurile penale care se desfășoară doar atunci când datele furnizate justifică un interes public prevăzut de lege sau acest lucru este necesar în interesul descoperirii și aflării adevărului în cauză.

         (5)     În cursul procesului penal este interzisă prezentarea publică a persoanelor suspectate de săvârșirea unor infracțiuni purtând cătușe sau alte mijloace de imobilizare sau afectate de alte modalități de natură a induce în percepția publică că acestea ar fi vinovate de săvârșirea unor infracțiuni.”

            Dispozițiile respective riscă să limiteze dreptul la informare corectă și să suscite interpretări  în sensul afectării exigenței de transparență pe care autoritățile publice sunt obligate să o asigure.

            Practic, opinia publică se va afla în situația de a fi informată  numai de anumite părți implicate în procesul penal, respectiv suspectul ori inculpatul, fără a se cunoaște perspectiva organului judiciar.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE