06
Lun, Apr
87 New Articles

Administrație
Typography

Weekend-ul 22-24 noiembrie va fi unul foarte plin pentru iubitorii muntelui întrucât va avea loc cea de a doua ediție a Festivalului montan internațional din Cluj-Napoca „Transylvania Mountain Festival”.salvamont

În cadrul acestuia, Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, entitate aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, va fi prezent cu nu mai puțin de trei manifestări diferite.

Astfel, începând de vineri, 22 noiembrie, la arcadele Centrului de Cultură Urbană Casino din Parcul Central va fi prezentată expoziția fotografică „Salvamont România – 50 de ani” cu imagini spectaculoase din activitatea de azi și din trecut a salvatorilor montani, a salvatorilor din mediul subteran-speologic și a scafandrilor.

Tot vineri, 22 noiembrie, începând cu ora 18.00, la Cinema Victoria va fi prezentat filmul documentar ”50” care surprinde istoria de jumătatea de secol a Salvamontului clujean. Cu durata de circa 25 de minute, documentarul va fi prezentat în premieră într-un cinematograf în cadrul Transylvania Mountain Festival.

Spectaculos va fi și exercițiul de salvare pe care îl vor prezenta duminică salvamontiștii clujeni, împreună cu un echipaj al Departamentului pentru Situații de Urgență cu elicopterul din dotare. Deschis publicului larg, evenimentul se va desfășura în data de 24 noiembrie, începând cu ora 10.00, pe terenul de rugby din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu” și va consta într-o spectaculoasă evacuare, pe calea aerului, a unei victime accidentate. 

Accesul la toate cele trei manifestări organizate de Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj în cadrul Transylvania Mountain Festival este gratuit.

Vă așteptăm cu drag!

 

Biroul de presă

14 noiembrie 2019

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh