20
Sam, Apr
20 New Articles

Administrație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

De ieri, echipa de la conducerea Instituției prefectului Cluj este completă. Prefectului Mircea Abrudean și Irina Munteanu, ambii veniți din Primăria municipiului Câmpia Turzii, condusă de liberalul Dorin Lojigan, lis-a adăugat Budai Bela, fostul secretar al subprefect budai belacomunei Gârbău (jud. Cluj). Ceremonia de învestire în funcția de subprefectului a lui Budai Bela s-a desfășurat în sistem videoconferință în prezența lui Ion-Marcel VELA, ministrul afacerilor interne, și a lui Gheorghe SORESCU, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. 

Iată ce a spus noul subprefect, după depunerea jurământului: „Stimați invitați,

            Sunt onorat de numirea în această funcție deosebită și doresc să mulțumesc Guvernului României  pentru încrederea acordată.

Activitatea în cadrul Instituției Prefectului nu-mi este străină, deoarece în perioada 1996-2000 am fost angajatul acestei Instituții. De asemenea, am fost Secretar respectiv Secretar General în două Unități Administrativ Teritoriale din județul Cluj, comuna Aiton și comuna Gârbău, astfel încât și problemele administrației publice locale îmi sunt cunoscute.

Succesul se datorează în mod clar lucrului în echipă și-mi exprim deschiderea spre o colaborare eficientă și interinstituțională, astfel încât toate activitățile și acțiunile noastre să aibă eficiența dorită.

 Vă mulțumesc!”, a rpstit acesta la începutul muncii de subprefect al Județului Cluj.                                                                                                                                                                          

                                                                                                                                                                                                                                                                                  

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh