25
Joi, Apr
6 New Articles

Administrație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Domnul Ion Ștefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, a semnat contractul de finanțare a Spitalului Regional de Urgență Cluj, proiectul fiind finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.spital urgenta judetul cluj
Acesta este primul Spital Regional din zona Ardealului. El va fi construit în comuna Florești, iar investiția acestuia va fi de peste 500 de milioane de euro. Durata de implementare este de 107 luni, se va constitui într-un complex de construcții cu 7 etaje (inclusiv subsolul, parterul și 5 etaje superioare) și va avea 849 de paturi. Obiectivul va beneficia de un heliport și de o parcare subterană independentă (cu două etaje), care adaugă un subsol suplimentar la întreaga construcție. Suprafața totală construită a spitalului va fi de aproximativ 151,891 m2, iar amprenta clădirii este de 27.340 m2.
Atât Instituția Prefectului- Județul Cluj, cât și autoritățile locale clujene, au susținut constant acest proiect și au urmărit îndeaproape evoluția acestuia, asigurând întregul suport pentru obținerea avizelor necesare.
Realitatea acestor zile confirmă necesitatea continuării investițiilor în modernizarea sistemului medical și în calitatea serviciilor medicale oferite populației, iar Instituția Prefectului va sprijini și încuraja astfel de proiecte.

 

Biroul de presă

Instituția Prefectului Județului Cluj

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh