Hotărârea nr. 71 din 13 aprilie 2021 privind actualizarea aplicabilității măsurilor suplimentare de diminuare a impactului tipului de risc cu scopul limitării și prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2 dispuse prin HCJSU nr. 70/12.04.2021, pe raza unor unități administrativ-teritoriale din județul Cluj.
➡️ Începând cu data prezentei, în unitățile administrativ–teritoriale municipiul Cluj-Napoca (6,62), respectiv comuna Sic (6,15) unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori, se iau următoarele măsuri:
? se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00-5.00;
? se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 5.00-18.00;
? se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness;
? în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00-5.00;
? magazinele care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, trebuie să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5.00-21.00.
➡️ Începând cu data prezentei, în unitățile administrativ–teritoriale comunele Chinteni (3,50), Iara (3,40) și Pălatca (3,48), unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori, se iau următoarele măsuri:
?a) organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
?b) organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise;
?c) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6.00-22.00;
?d) activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6.00-22.00;
?e) măsurile prevăzute la lit. c) și d) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
?f) prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la lit. e), cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară;
?g) nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;
? h) activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului; operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc au obligația să respecte orarul de lucru cu publicul și restricțiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență;
➡️ În unitatea administrativ-teritorială comuna Mintiu Gherlii (4,16), unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se dispun, începând cu data de 14 aprilie 2021, următoarele măsurile:
? se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00-5.00;
? se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 5.00-18.00;
? se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness
➡️ În unitățile administrativ-teritoriale comunele Cuzdrioara (7,53) și Sânmărtin (7,87), unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, se dispun, începând cu data de 14 aprilie 2021, următoarele măsuri:
? se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20,00-05,00;
? se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5,00-18,00;
? se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness.
➡️ Hotărârea nr. 71 o puteți găsi aici: https://cj.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/37/2021/04/HCJSU-nr-71-din-13.04.2021.pdf
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.