22
Vi, Noi
4 New Articles

Administrație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a analizat împreună cu conducerea Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului stadiul la zi al programelor de lucrări de reabilitare și modernizare,drumuri judetene respectiv de întreținere a drumurilor județene derulate în primele șase luni ale anului 2021.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Dezvoltarea infrastructurii rutiere reprezintă, în continuare, o prioritate absolută a forului administrativ județean. Ne dorim ca și în acest an să intervenim pe un număr cât mai mare de drumuri județene, astfel încât să asigurăm clujenilor și celor care tranzitează județul o circulație rutieră în condiții optime și de deplină siguranță.”

Consiliul Județean a acționat, astfel, în primul semestru al anului 2021, pe 20 de drumuri sau sectoare de drumuri județene, fiind vizată o lungime totală de peste 178 de kilometri.

În ceea ce privește investițiile de reabilitare și modernizare, în primele șase luni ale acestui an au demarat și se află în desfășurare lucrări pe șapte drumuri sau sectoare de drumuri județene, fiind vizată o lungime totală de 85,17 kilometri.

De asemenea, tot în cadrul programelor de lucrări de reabilitare și modernizare s-au desfășurat lucrări la podul situat în localitatea Văleni, comuna Călățele, pe drumul județean 108C, respectiv la podul din Jichișu de Jos, pe drumul județean 161D.

La capitolul lucrări de întreținere, pe 13 drumuri sau sectoare de drumuri au fost finalizate sau se află încă în derulare lucrări constând în așternerea de covor asfaltic, reparații și alte categorii de operațiuni necesare menținerii condițiilor tehnice corespunzătoare, mare parte dintre acestea cu asfaltare integrală sau pe sectoare. În acest sens, lucrările vizează o lungime totală de peste 93 de kilometri, dintre aceștia fiind deja asfaltați 21,761 kilometri.

Tot în cadrul lucrărilor de întreținere se desfășoară în ritm alert operațiunile având ca obiect realizarea de accese la proprietățile amplasate pe drumurile județene, până în prezent fiind finalizate 1.081 de accese din totalul preconizat de 2.084.

 

LISTA DRUMURILOR JUDEȚENE PE CARE S-A INTERVENIT ÎN PRIMELE ȘASE LUNI ALE ANULUI 2021

 

 

Lucrări de modernizare și reabilitare

 

  • DJ 161C Iclod – Aluniş – Corneni: proiectul vizează sectorul de drum Iclod – Aluniş, în lungime de 10,3 kilometri, de la de la kilometrul 0+000 la kilometrul 10+300;

 

  • Lot 2 – DJ 161 (DN 16) – Gădălin – Bonțida – DN 1C: investiția vizează un sector de drum în lungime de 16,933 kilometri, în cadrul proiectului ”Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională - Traseu Regional Transilvania Nord, Drumul Bistriței, prin modernizarea și reabilitarea DJ 161 (DN 16) – Gădălin – Bonțida – DN 1C de la km 0+000 la km 16+933”;

 

  • Lotul 1 – DJ 172A limită cu județul Bistrița-Năsăud – Țaga (de la km 33+000 la km 39+452) și DJ 161G (DJ 109C) – Sucutard – Chiriș – Pălatca – Vaida Cămăraș – DN 16 (de la km 0+000 la km 18+406), în cadrul proiectului ”Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională - Traseu Regional Transilvania Nord, Drumul Bistriței”;

 

  • DJ 764B (DN1 – Valea Drăganului – Lunca Vișagului – Baraj de acumulare Drăgan – DJ 108K) de la km 0+000 la km 22+164 și DJ 108K (limită cu județul Bihor – Baraj de acumulare Drăgan) de la km 26+455 la km la 29+495, în cadrul proiectului privind „Îmbunătăţirea infrastructurii de importanţă regională – Traseu Regional, Transilvania Nord, Drumul Apusenilor”;

 

  • DJ 109C (intersecție DJ 172A) Țaga – Sucutard – (intersecție DJ 161G): proiect ”Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională – Traseul Regional Nord, Drumul Bistriței, DJ 109C, de la km 17+600 la km 25+481 (7,881km)”.

 

 

Total: 7 drumuri sau sectoare de drumuri judeţene.

Lungime totală vizată: 85,176 kilometri.

 

 

 

Lucrări de întreținere

 

  • DJ 103H Bologa – Săcuieu: lucrări de asfaltare finalizate pe sectorul de drum de la km 0 +000 și km 12+250;

 

  • DJ 107L Turda – Petreștii de Jos: lucrări de asfaltare finalizate pe sectorul de drum de la km 2 +320 la km 5+100;

 

  • DJ 161B Ploscoș – Turda: lucrări de întreținere pe sectorul de drum de la km 11+395 și km 24+544;

 

  • DJ 105T Cluj-Napoca – Popești: lucrări de asfaltare finalizate pe sectorul de drum de la km 2+500 la km 3+447;

 

  • DJ 161A Iuriu de Câmpie – Ceanu Mare; lucrări de asfaltare finalizate pe sectorul de drum de la km 21+000 la km 22+610;

 

  • DJ 161A Apahida – Cojocna – Iuriu de Câmpie: lucrări de întreținere cu asfaltare pe sectoare care vizează un tronson în lungime de 21 de kilometri, mai exact de la km 0+000 la km 21+000;

 

  • DJ 103I (DJ 103G) Platou – Cheile Turzii: lucrări de asfaltare finalizate pe sectorul de drum de la km 0+000 la km 1+254;

 

  • DJ 103V Vlaha – Vălișoara: lucrări de întreținere care se vor finaliza cu asfaltare pe sectorul de drum de la km 9+400 la km 16+570;

 

  • DJ 103V Someșu Rece – Stolna: lucrări de întreținere care se vor finaliza cu asfaltare pe sectorul de drum de la km 3+400 la km 9+400;

 

  • DJ 109A (DJ 108B) – Ciubăncuța – Ciubanca: lucrări de întreținere care se vor finaliza cu asfaltare pe sectorul de drum de la km 48+566 la km 56+034;

 

  • DJ 161J Roșieni – Geaca: lucrări de întreținere care se vor finaliza cu asfaltare pe sectorul de drum de la km 4+300 la km 7+100;

 

  • DJ 107M Luna de Jos – Vlaha – Săvădisla: lucrări de întreținere și reparații pe sectorul de drum de la km 0+000 la km 9+750;

 

  • DJ 182E Chiuiești – Mănăstirea Cășiel: lucrări de întreținere și reparații pe sectorul de drum de la km 0+000 la km 7+000.

 

 

Total: 13 drumuri sau sectoare de drumuri judeţene.

Lungime totală vizată: 93,428 kilometri.

Lungime totală asfaltată deja: 21,761 kilometri.

Biroul de presă

1 iulie 2021

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh