În contextul împlinirii a doi ani de pandemie, la nivelul Consiliului Județean Cluj a fost analizată situația gestionării crizei sanitare de către cele patru spitale din subordine implicate în lupta cu COVID-19: Spitalul de Boli Infecțioase, Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul de Recuperare și Spitalul de Urgență pentru Copii.
Astfel, în cele patru unități medicale au fost internați în acest interval 26.424 de pacienți. Peste 97% dintre aceștia au fost vindecați, externați la cerere sau transferați la alte spitale, durata medie de spitalizare fiind de 7,96 zile.
Pentru a face față acestei provocări fără precedent, în anii 2020 și 2021 Consiliul Județean Cluj a susținut masiv sectorul medical, alocând capitolului sănătate, cumulat, nu mai puțin de 186.176.180 de lei.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Mulțumesc, încă o dată, întregului personal implicat în tratarea celor mai grave cazuri de COVID-19 din regiune. Sunt convins că acești doi ani de pandemie nu au fost deloc ușori și îi felicit pe toți cei care au continuat să lupte și să depună eforturile necesare pentru a îmbunătăți starea de sănătate și a salva mii de vieți. În ce ne privește, vom continua să susținem sistemul sanitar clujean, așa cum am făcut și până acum, o dovadă în acest sens fiind cele 37,6 milioane de euro alocate în ultimii doi ani capitolului Sănătate.”
Statistic, la data de 27 februarie a.c., la doi ani de pandemie la Cluj, situația se prezenta astfel:
Denumire unitate sanitară |
Nr. total pacienți internați cu COVID-19 |
Nr. pacienți vindecați/externați la cerere/transferați la alte spitale |
Durata medie de spitalizare |
Spitalul de Boli Infecțioase |
21.023 |
20.525 |
8,32 zile |
Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” |
2.514 |
2.301 |
11,68 zile |
Spitalul de Recuperare |
2.159 |
2.085 |
7,28 zile |
Spitalul de Urgență pentru Copii |
728 |
727 |
4,57 |
Reamintim, în acest context, faptul că la Cluj pandemia a debutat în data de 27 februarie 2020, dată la care Spitalul de Boli Infecțioase s-a confruntat cu primul caz suspect de COVID-19, acesta fiind confirmat în cadrul laboratorului instituției în data de 28 februarie 2020.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.