Odată cu finalizarea sezonului rece și instalarea condițiilor propice acestui tip de lucrări, Consiliul Județean Cluj a reluat și continuă în ritm susținut lucrările de modernizare și reabilitare derulate pe Drumul Apusenilor.
Stadiul fizic al lucrărilor realizate până în prezent este de cca. 85%. Astfel, așternerea primului strat de asfalt este foarte aproape de finalizare, majoritatea parapeților metalici au fost montați, iar accesele la proprietăți au fost realizate în proporție de 80%. De asemenea, se lucrează la patru din cele șapte poduri prevăzute, cel din Valea Drăganului urmând a fi complet refăcut.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Ne apropiem de finalizarea unei investiții extrem de importante pentru întreaga zonă a Munților Apuseni, care va aduce numeroase beneficii și va crea noi oportunități de dezvoltare economico-socială și turistică.”
În perioada imediat următoare se va lucra la drumurile laterale și la celelalte trei poduri, vor fi finalizate cele două straturi de asfalt, respectiv binder și strat de uzură, și vor fi executate lucrări de marcaje și semnalizare rutieră.
Lucrările sunt realizate de forul administrativ județean în cadrul proiectului cu finanțare europeană ce are drept scop conectarea localităţilor din judeţele Cluj şi Bihor la Rețeaua trans-europeană de transport TEN-T.
Biroul de presă
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.