03
Dum, Noi
1 New Articles

Administrație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Compania de Apă „Someș”, societate în cadrul căreia Consiliul Județean Cluj este acționar majoritar, a demarat lucrările de modernizare a rețelelor de apă și canalizare pe străzile Republicii, Universității și Calea Dorobanților din Cluj-Napoca.

Alin Tișe, Președintele Consiliului Județean Cluj: „Având în vedere numărul mare de străzi pe care intervenim pentru modernizarea rețelelor edilitare, ne-am mobilizat pentru a aborda cât mai multe sectoare din zonele centrale care, pe perioada verii și a vacanței, sunt mai puțin circulate. De altfel, în aceste zone vom folosi preponderent tehnici de intervenție minim-invazive, fără săpătură, pentru a diminua la minimum disconfortul creat cetățenilor”.

În ceea ce privește strada Republicii, lucrările finanțate din fonduri europene sunt în plină desfășurare. Acestea vizează înlocuirea conductei de distribuție a apei pe o porțiune de 175 metri, în partea de sud, înspre strada Observatorului.

De asemenea, în ceea ce privește strada Universității, pe o lungime de cca. 300 metri și Calea Dorobanților, pe o lungime de 1.500 metri, Compania de Apă Someș a demarat recent acțiuni de reabilitare a rețelelor de canalizare. Intervențiile de spălare a conductelor se realizează cu ajutorul unor echipamente de presiune.

În perioada următoare, Consiliul Județean și Compania de Apă Someș vor începe lucrări de reabilitare a canalizării pe Bulevardul 21 Decembrie 1989.

Amintim faptul că întregul proiect, în valoare totală de peste 124.000.000 lei, bani europeni, vizează înlocuirea și reabilitarea rețelelor de apă pe o lungime cumulată de 27,5 km, acoperind 39 de străzi și tronsoane din Cluj-Napoca. De asemenea, proiectul prevede reabilitarea și înlocuirea a 23,5 km de conducte de canalizare, de pe 68 de străzi și tronsoane de străzi.

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh