24
Mie, Apr
44 New Articles

Administrație
Typography

Thumbnail image

Comuna Călărași este una mai puțin aflată în ochii presei și a consumatorilor de media. Aceasta pe nedrept pentru că faptul că se află la marginea județului, la capătul unui drum județean, nu scuză lipsa de atenție acordată acestei frumoase comune.

Satul Bogata este așa cum o spune și numele său, o așezare care a fost înfloritoare și pe vremea lui Ceaușescu dar și acum, când mulți agenți economici s-au dezvoltat pe teritoriul localității. Cu teren agricol din belșug dar și cu reminiscențe ale regimului comunist, satul are fostele grajduri, unele aproape de ruină, altele preluate de oameni de afaceri și transformate în locații productive.

Imediat ce treci podul de peste autostradă drumul drept, specific satelor de câmpie, cu profil agricol, nu este nici mai rău, nici mai bun decât artere din orașul aflat în apropiere. După ce străbați satul Bogata, drumul județean o cotește la stânga iar după ce ocolește poligonul armatei, urcă o colină dincolo de care te întâmpină , cochet și amenajat de oameni gospodari, satul Călărași, care dă numele comunei.

Thumbnail imagePopulația maghiară, destul de însemnată acolo, dar și românii, au reușit să facă localitatea Călărași una dintre cele mai curate și cochete localități din zonă. Școala este reabilitată și arată foarte bine, clădirea primăriei, la fel. Implementarea  proiectului de colectare selectivă, împreună cu alte comune, mai mari sau mai mici, a făcut ca sătenii să devină mai atenți la partea ecologică a vieții. Este vorba de proiectul „Dezvoltarea sistemului de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor contaminate în micro-regiunea Mihai Viteazu”, demarat la 1 decembrie 2008 și care s-a derulat de către Asociaţia intercomunitară din care fac parte comunele Mihai Viteazu, Călăraşi, Moldoveneşti, Iara şi Băişoara. Finanţat prin programul PHARE 2004 – 2006, Coeziune Economică şi Socială, Schema de investiţii pentru sprijinirea iniţiativelor sectorului public în domeniile prioritare de mediu, proiectul, în valoare de circa 900 de mii de euro, a constat în construirea unei staţii de sortare şi transfer a deşeurilor menajere nepericuloase, colectate selectiv. Trei autogunoiere, cu capacităţi de 12 sau 18 metri cub transportă la staţia de sortare din Mihai Viteazu deşeurile colectate selectiv, strânse în cele 272 de containere, amplasate pe 55 de platforme, în satele din cele cinci comune ce fac parte din micro-regiunea Mihai Viteazu. Astfel, se asigură colectarea selectivă a deşeurilor de la peste 18000 de locuitori și peste 260 de societăţi comerciale și alte instituții de pe raza comunelor Mihai Viteazu, Călăraşi, Moldoveneşti, Iara şi Băişoara.
Pentru depozitarea separată a deşeurilor de hârtie, material plastic, sticlă şi metal, locuitorii, instituţiile şi agenţii economici din micro-regiunea Mihai Viteazu au la dispoziţie peste 6000 de pubele şi 165.000de saci menajeri.

Thumbnail imageAjunși la Primăria Călărași, stăm de vorbă cu edilul-șef al comunei, poate cel mai tânăr primar din județul Cluj, Ioan Racolța. Omul ne spune că bugetul pentru anul 2012 a fost aprobat de către Consiliul local, un buget împărțit mai degrabă pentru finalizarea unor obiective deja aflate în construcție decât pentru demararea unora noi.

Astfel, edilii călărășeni vor să finalizeze extinderea și reabilitarea Căminului cultural, edificiu realizat în proporție de 45-50 %. Totodată se dorește amenajarea terenului de sport și a unui spațiu verde. Totul va face parte dintr-un complex mai amplu cuprinzând, în afara terenului de fotbal, un teren de baschet și un loc pentru picnic, dar și instalații de nocturnă.

Primarul Ioan Racolța este foarte mulțumit că proiectul de finanțare pentru realizarea canalizării menajere în satul Bogata prin fondul de mediu se situează pe poziția secundă în așteptarea finanțării, dintr-un număr total de 48 de proiecte depuse din întreaga țară. Această investiție va fi finanțată în proporție de 75 % din fondul de mediu iar celelalte 25 de procente vor fi alocate din bugetul local, poate și cu un ajutor de la Consiliul Județean, cel care a sprijinit întotdeauna proiectele primarului din Călărași. Canalizarea satului Bogata astfel edificată va fi conectată la rețeaua principală a Companiei de Apă Arieș care va realiza epurarea apelor uzate, la stația de epurare de la Câmpia Turzii.

Thumbnail imageCanalizarea satelor Călărași și Călărași Gară va fi construită în cursul anului 2013, conform programării, cu sume prevăzute în proiectul de aproape 90 de milioane de euro derulat de Compania de Apă Arieș.

Alimentarea cu apă a fost deja realizată în întreaga comună. În perioada 2005-2006, printr-un credit BRD, Bogata a fost alimentată cu apă potabilă iar în 2007-2009 s-a realizat același lucru pentru locuitorii din Călărași și Călărași Gară, cu bani obținuți prin Ordonanța 7 din 2006. Alimentarea cu apă potabilă este făcută de Compania de Apă Arieș, al cărei acționar este și Consiliul local al comunei Călărași, la Bogata din Turda iar în celelalte sate componente, prin Câmpia Turzii.

Școlile și grădinițele fiind într-o stare foarte bună, primarul Ioan Racolța susține că, în acest an, eforturile comunității locale se vor concentra pe modernizarea iluminatului public, ale căilor pietonale și pe asfaltare de străzi. Aceasta cu atât mai mult cu cât s-au primit asigurări de la conducerea Consiliului Județean Cluj că în această primăvară va începe și reabilitarea drumului județean care face legătura dintre comună și principalul centru economic din zonă, municipiul Turda.

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh