27
Mie, Noi
1 New Articles

De la cititori
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

O intrare în parc a fost blocată iar ca urmare clienții obișnuiți ai barului-terasă din Parcul Tineretului din Turda sunt nevoiți să aleagă: sar gardul cu țepe și riscă să se accidenteze sau să ocolească mai multe sute de metri. Totul, spun cititorii care ne-au trimis fotografiile, din cauza  unui locuitor al unui imobil de lângă parc, mare dușman al activității desfășurate la barul din parc. Zeci de plângeri formulate de acesta, scrise sau telefonic, au determinat autoritățile locale să închidă acea intrare înspre  bar, înspre terenul sintetic din parc și înspre baza sportivă de tenis a profesorului Petre Santeiu, proaspăt cetățean de onoare al municipiului.

„Ieri, când am venit la teren, nu mi-a venit să-mi cred ochilor. Intrarea în baza mea sportivă, dinspre str. Războieni, era blocată de un gard cu țepe. Am sărit gardul, să nu mai ocolesc. Azi însă, știind că intrarea este blocată, am intrat în par pe dincolo, și am ocolit până la mine. Nu știu cine a decis să închidă o intrare care este tranzitată de zeci de ani de cei care intră în parc. Acum ocolesc, ce să fac? Dar văd mulți oameni sărind gardul. Ceva or să facă ei, Doamne ferește să cadă vreunul în acele țepe!”, ne-a declarat profesorul Santeiu, pe care l-am contactat telefonic.

Până una-alta, zeci de persoane, multe femei, sar gardul apărut peste noapte, riscând să se accidenteze. Și apoi să vedem cine plătește „oalele sparte”. Acum Turda are de toate, inclusiv un gard cu țepe, care să facă mai palpitantă intrarea spre terenul sintetic unde, se derulează un campionat în care sunt angrenate 33 de echipe cu zeci de jucători săritori de garduri.

Dacă blocajul a apărut, într-adevăr, ca urmare a petițiilor cetățeanului Ioan Mărginean, să arătăm aici ce a sesizat acesta primăriei și poliției locale. Le-am aflat cu ajutorul colegului, mă rog, a fostului coleg, Zamfir Pop care a înregistrat nemulțumirile omului și le-a postat pe Youtube, la adresa https://www.youtube.com/watch?v=U6xUemsMQz8.

Barul nu-și respectă orarul 9-22, impus de Poliția Locală, activitatea continuând mult în noapte. Rezultatul: portiere trântite, strigăte, scandal, când clienții pleacă, în sfârșit, acasă. Pe terenul de fotbal alte urlete, înjurături, etc. Omul se simte deranjat și la fel și locatarii din blocul din apropiere, susține Ioan Mărginean în destăinuirea făcută, acum patru ani, lui Zamfir Pop.

Patronul barului, Jakab Lorand, spune că omul îl hărțuiește de ani de zile, băgându-i bețe în roate. „Am vrut să creez în parc atmosferă, ca-n marile orașe din Europa. Am contractat două grupuri de cântăreți vocali acompaniați de chitară clasică. Credeți că turdenii, care efectiv nu au unde se distra, unde ieși în acest oraș bătut de soartă, nu ar vrea să asculte muzică bună în timp de ce relaxează în parc, nu neapărat la barul meu. I-a hărțuit și i-a amenințat, renunțând la colaborarea cu mine. Am căutat să amenajez aleea spre noi cu pavaj exact ca cel făcut pe mijlocul parcului, să schimbăm puțin calitatea serviciilor oferite, să venim cu ceva nou, dar iată unde am ajuns. Mi-e rușine să văd doamne și domni sărind un gard în care ar putea oricând să se accidenteze. Asta este Turda pe care ne-o dorim? Asta e schimbarea? Atunci ce speranțe să mai avem?”, se întreabă, retoric, patronul barului din parc.

Tot el ne-a spus că barul și terenul de sport sintetic aparțin unor investitori clujeni care au investit  în jur de 150.000 de euro pentru ca turdenii să poată petrece acolo clipe de neuitat. „Așa sunt tratați investitorii la Turda? Se semnal dăm atunci?”, se mai întrabă Jakab Lorand, omul care a încercat să revitalizeze cinematograful Fox (fotul Flacăra) și a mai avut barul-terasă Muriel. Omul încearcă să inoveze, să stimuleze, divertismentul din acest oraș, fie că este vorba de muzică bună, teatru sau cinematografie. Se simte jignit și cuprins de lehamite. Vede în culori sumbre viitorul și consideră comportament de orășel de provincie.

„Nu facem scandal, nu dăm muzica tare, mai ales după o anumită oră. Parcul acesta are atâtea probleme care ar trebui rezolvate. Să închizi una dintre intrările în parc pentru că oamenii trântesc portierele... Nu avem toți Lamborghini, asta e... E bătaie de joc la adresa multor oameni care vin zilnic la noi, aș zice cu sutele...”, își varsă oful Jakab Lorand.

 

Finalul acestui scandal, provocat de blocarea unei alei pe care intram, când eram copii, la Patinoarul din parc, este în ceață. Vom vedea cine va învinge. Cel mai important este să se respecte legile și să fie încurajată inițiativa privată, fără însă a deranja viața cuiva. Echilibrul, linia mediană, este greu de atins, în orice domeniu. La fel și în administrația publică. Însă parte a acestei probleme, ca și a multor altele, este lisa de educație a unora dintre noi. De aceea, din păcate, trăim între gunoaie, în lipsă de evenimente și modalități de recreere și distracție. Dar oare putem unii să decidem pentru alții?

Gardul cu țepe n-are legătură cu Dracula, însă, în România, în Turda, în Parcul Tineretului, țeapa ar trebui să fie lege, iar legea să nu fie... țeapă. Altfel, ce-am făcut, nene?

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh