Nu ne va sta nimic împotrivă, decât totul

Paisprezece vine după treisprezece și pare ca o eliberare de sub spectrul ghinionului, deși așa ceva nu există. Ghinion. Așa cum nu există noroc. Ambele sunt fațete diferite ale întâmplării, iar abilitatea noastră de oameni maturi este cu atât mai avansată cu cât reușim mai mult să scoatem din viața noastră întâmplarea.
Deși, apoi, ne trezim că mărturisim tuturor că ne plac surprizele. Iar surpriza este sora norocului și a ghinionului, ba este chiar un fel de Ianus care are o față numită ghinion iar alta numită noroc.

Programarea este o soluție, mai ales dacă este minuțioasă, prin ea reușind adeseori să scăpăm de întâmplare. Dacă tocmai s-a încheiat anul 2013, ar fi minunat să ne putem programa cât mai bine anul 2014. Când eram pionier, comuniștii m-au învățat să-mi creez un plan de muncă, un plan de activități. Cum eu nu sunt unul dintre aceia care blamează tot ce s-a întâmplat înainte de 1989, vă sfătuiesc și pe dumneavoastră, dragii mei, să vă planificați cât mai bine activitatea, stabilindu-vă obiective și priorități, căutând căi și metode pentru a vi le atinge.
Uneori, este bine să alegem soluțiile cele mai radicale. Așa cum, dintr-o dată, brusc, în lumina a zeci, sute, mii de artificii confecționate de oameni atât de săraci încât sunt, practic, sclavi, anul 2013 s-a transformat în anul 2014. Am să vă exemplific, tot conform preceptelor comuniste, numite autocritica și exemplul propriu, prin modul în care "m-am lăsat de fumat". Cei care mă cunosc și fizic, nu doar prin munca mea, știu că m-am îngrășat continuu, în ultimii ani, deși nu am ajuns , încă, asemenea vreunei combine agricole. Motivul principal a fost tocmai faptul că, în urmă cu șapte ani, am renunțat la acest obicei, pe care acum îl consider greșit dar care, înainte de momentul cu pricina mă făcea să cred că țigara este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, că ea mă înțelege și mă ajută să mă relaxez. Pentru că eram convins de nocivitatea obiceiului, am profitat de o perioadă aflată între Crăciun și Anul Nou, mai exact, în dimineața zilei de 27 decembrie, pe când eram acasă, liniștit și relaxat, împreună cu familia, pentru a fi aceea ziua în care m-am lăsat de fumat. Dimineața, la cafea, am fumat vreo trei țigări. Ultima dintre acestea a fost privită mai intens de cel care și-a băgat în cap (berbec fiind după zodiac) că aceea este ultima. Am stins-o încă neterminată, apoi mi-am sigilat pachetul cu aracet, aruncându-l pe frigider. De atunci, nu am mai tras nici măcar un fum. Chiar dacă vreo trei săptămâni mi-a fost al naibii de greu, iar apoi am făcut febră în jur de 40 de grade, din senin, fără să am nimic, doar ca reacție a corpului la lipsa de nicotină, singurul fum care mi-a mai intrat în plămâni a fost cel cauzat de fumatul pasiv. Trebuie să vă spun că ajunsesem să fumez aproape zilnic trei pachete de Marlboro roșu scurt, din cele mai tari, și eram și mofturos, nu prea fumam alt tip de țigări. Dar am reușit, ca urmare a planificării, a stabilirii unei metode, cu încăpățânare, efort și ...chin.
Așa că, 2014 trebuie să fie un an al relansării obiectivelor noastre mai vechi, a stabilirii cu fermitate de termeni și condiții, un an al muncii, un an al japonezilor, nu al românilor, dacă este să ne raportăm la viața economică pe care ne-o dorim. Dacă pornim astfel, la nivel personal, continuăm la nivel familial, urcăm la nivel local apoi ca neam și țară, români fiind nu ne va sta nimic împotrivă, decât totul. Dar vom răzbi.
Plecând de la nivelul dorințelor personale, nuanțate în funcție de sufletul fiecărui individ, avem și unele deziderate ca grup, ca locuitori ai unui oraș, a unei zone etc. Iar ca turdeni ce ne dorim?
Aștept răspunsurile dumneavoastră cu promisiunea că le voi purta către cei ce au mai mare putere de decizie decât noi, urmărind apoi dacă vor ține cont de vrerea noastră.