04
Mie, Dec
4 New Articles

Opinie
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 _NIK1894Se încing spiritele în politica turdeană iar motivul nu este nicidecum canicula care ne incendiază creierele. Plăcile tectonice reprezentate de partidele de la nivel local au început să se așeze odată ce fiecare a primit maximum din posturile aducătoare de bani pe care le puteau obține. Relaxarea din acest punct de vedere aduc colaborări care păreau imposibile anul trecut, spre exemplu. Mă gândesc și la votul din ultimele două ședințe ale Consiliului Local Turda când USL a votat, în bloc, alături de grupul PD-L – UDMR, respingând orice amendament propus de reprezentanții Partidului poporului Dan Diaconescu.

Și pentru că poporul vrea pâine și circ (pardon, bere și circ) din partea politicienilor, tocmai pe marginea circului s-a declanșat un război al declarațiilor între viceprimar și primarul Turzii, susținut mai mult de către viceprimarul Lucian Nemeș, pe marginea manifestărilor menite să-i facă pe turdeni să petreacă: Zilele municipiului Turda și Caravana Berii Golden Brau. Primarul Ștefănie și Consiliul Local Turda au decis ca ambele evenimente să fie organizate în Centrul istoric al orașului, motivând că se dorește valorificarea acestui loc în care s-au investit mulți bani, tocmai pentru ca organizarea acolo a unor manifestări de o asemenea amploare să fie posibilă. Pe de altă parte, viceprimarul susține că nu ar fi trebuit dat centrul gratuit pentru Caravana Berii Golden Brau, în timp ce primarul arată că, fiind vorba de un parteneriat cu societatea organizatoare a evenimentului, locația este bunul cu care municipalitatea vine în asocierea respectivă.

Divergențele nu se opresc aici, ambele părți având, se pare, opinii care nu pot fi conciliate. Desigur că ambele părți pot avea intenții bune, ambele pot lua decizii greșite la un moment dat, electoratul este singurul chemat să-i judece însă nu acum, ci peste vreo trei ani. Totuși, din cauza acestor dispute, unii ar putea avea impresia că ne aflăm în campanie electorală, ori lucrurile nu stau deloc așa.

Spre exemplu, decizia luată de Consiliul Local Turda de a stabili un tarif de 15 lei pe metru pătrat pe zi în cazul teraselor din centrul istoric este una foarte nepopulară în rândul deținătorilor de astfel de localuri. În prezent, conform unei decizii a aceluiași Consiliu local Turda, prin care se urmărea stimularea întreprinzătorilor pentru a deschide terase (care au lipsit foarte multă vreme din Turda), plătesc un leu pe metru pătrat pe lună. Decizia s-a dovedit extrem de înțeleaptă, ceea ce a dus la apariția mai multor terase, nu doar în centrul istoric al orașului ci și în alte zone. Terasele care vor trebui să plătească zeci de milioane pentru trei zile de manifestări dedicate orașului nu vor putea suport aceste costuri, mai ales dacă nu prepară și servesc mâncare ci doar cafea, răcoritoare sau băuturi alcoolice. De aceea, pe perioada Zilelor Turzii nu este exclus să vedem terase autohtone care își închid porțile.

Evident că turdenilor nu le pasă nici cât negru sub unghie de spectacolele ieftine cărora unii le dau în închipuirea lor o amploare mai mare decât în realitate. Pe turdeni îi interesează ca administrația să-și facă treaba, să funcționeze spre binele lor, ceea ce se pare că, în acest moment, comportă ample îmbunătățiri. Cât despre Consiliul Local Turda, după  luni de convulsii și aprige lupte politice, se pare că funcționează în mod democratic, periodic unul sau altul dintre partide ieșind șifonat din votul unei majorități neașteptate. După plecarea lui Cristian Matei, noul președinte de ședință al Consiliului Local Turda, liberalul Cristian Felezeu, se dovedește un excelent lider al legislativului local dar și al grupului USL, chiar dacă se află abia la primul său mandat în această funcție.

La Câmpia Turzii consilierii PD-L sunt atât de izolați în afara majorității formate din toate celelalte partide că nici nu mai prea dau la ședințe. Dacă în ultimele luni au prăsit sala de ședințe de mai multe ori, în semn de protest față de poziția celor de la putere, mai nou vin doar câte doi-trei, alternându-și prezența pentru ca, totuși, masa grupului PD-L să nu rămână chiar goală. Atitudine tipică de gen”las că vine și rândul nostru” sau ”așteptăm schimbarea”, nu este întotdeauna benefică. Ei, chiar în opoziție, au dreptul să aibă inițiative, să propună proiecte de hotărâre în folosul celor care i-au trimis acolo, însă, de vreun an încoace, nimic… Când vine vremea scadenței, dacă nu se trezesc la timp, nu vor putea să se prezinte în fața electoratului cu nici un proiect benefic pentru cei din Câmpia Turzii iar scuza că sunt în opoziție nu le va fi suficientă pentru că această poziție se va opune proiectelor realizate de cei de la putere. A, ”nu vrem să ne punem puterea de muncă în slujba administrației din această perioadă”, ”să-i lăsăm se arate ce pot”, sunt și acestea poziții însă electoratul, sunt 100 % sigur, le va sancționa.

La fel putem spune că este situația și în cazul PD-L Turda, deși aici au mai existat unele inițiative, cu precădere din partea liderului de grup, Sorin Bichiș. Deci, atenție, la nepăsare și delăsare. Electoratul află totul din presa locală, o presă mai dezvoltată și mai capabilă ca în multe alte zone cu aceeași populație.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh