11
Mie, Dec
2 New Articles

Opinie
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 

Iar asta îl va costa pe Dan Diaconescu.
Înainte ca mulți dintre dumneavoastră să plece în vacanță, să ne aplecăm puțin asupra ultimelor evenimente din lumea politică turdeană.
Principalul eveniment de săptămâna trecută a fost pierderea puterii, și la Turda, de către Partidul Democrat-Liberal, cel care de opt ani a condus destinele administrației locale din oraș.Thumbnail image

Dacă în 2004 au ajuns în Consiliul local călare pre un cal numit Alianța Dreptate și Adevăr (D. A.), împreună cu aparent prietenii de la PNL, de această dată același PNL a intrat în primărie în calul troian numit USL Cluj PSD+PNL. S-a încheiat un ciclu, prin această ultimă alianță hilară, mai mult decât atât nu se poate, iar această ultimă lovitură politică pusă la cale pentru a transforma înfrângerea de la Turda într-o victorie, dovedește că eu am avut dreptate când le-am spus cititorilor noștri din zonă că românul anului 2012 nu mai votează doctrine politice, nu mai votează partide pentru ideile și principiile enunțate de acestea în statut și dovedite într-un comportament economico-social postdecembrist, ci votează pro sau contra unor oameni.
Acest lucru se vede cel mai bine la rezultatul votului turdean, unde, luând spre comparație exemplul constituit de tandemul PD-L și Tudor Ștefănie, constatăm că lista de consilieri a acestui partid a primit 6408 voturi, cu 4185 mai puține decât a primit primarul Tudor Ștefănie. În opinia mea, acest rezultat ilustrează clar aprecierea turdenilor pentru un primar pe care l-au dorit în continuare în fruntea urbei, o apreciere care însă nu s-a mai extins și asupra listei de consilieri, una foarte slabă, a PD-L ( de această dată nu o mai spun doar eu ci și rezultatele votului). De aici până la schimbarea lui Mircea Irimie nu a mai fost decât un pas, unul firesc dacă vreți, pentru că, în urma scrutinului local, PD-L nu mai era în poziția de a "face legea" în Consiliul local. Chiar dacă USL+PC nu se alia cu PP DD, șansele ca Mircea Irimie să mai fie ales viceprimar erau extrem de mici și țineau de negocieri cu USL, un lucru foarte greu de făcut în aceste vremuri de învrăjbire între cele două mari formațiuni politice. Cu atât mai greu cu cât, deranjat de tot felul de afirmații făcute de fostul viceprimar în campania electorală, Cristian Matei, președintele PSD Turda și unul dintre co-președinții alianței a anunțat sus și tare că i-o va plăti lui Mircea Irimie. Că așa-i în politică.
În altă ordine de idei, țin să le reamintesc colegilor mei că, invitat fiind la o emisiune post-electorală la One TV Turda, din cei 7-8 jurnaliști sau pseudo-jurnaliști care eram prezenți acolo, am fost singurul care a spus că Mircea Irimie nu va mai fi viceprimar. Tot așa cum le-am spus, înainte de alegeri colegilor și prietenilor mei că PP DD va scoate 3-5 consilieri iar că USL nu va depăși numărul de consilieri ai PD-L.
Dar să reluăm desfășurarea acțiunilor, pentru că îmi place să cred că întotdeauna le-am explicat cititorilor noștri cum se încurcă și descurcă ițele în politica noastră locală. În primul rând trebuie spus că Mircea Irimie este doar o victimă colaterală, pentru că miza cea mare la Turda este Tudor Ștefănie, cel pe care PSD, PNL, PP DD, PC, PNȚCD, PRM și ce alte partide vreți dumneavoastră, în afară de UDMR, vor să-l doboare de ani de zile. Este ținta lor predilectă pentru că face parte din osatura centrală a PD-L, alături de Boc, spre exemplu, și pentru că i-a bătut de oricâte ori i-a prins pe oricine a candidat împotriva lui. Când a avut puterea le-a arătat celor din opoziție că nu contează votul lor, i-a înfuriat pe toți cei cu funcții prin alte partide pe la județ ori aiurea, pentru că el și-a urmat drumul neținând seamă prea mult de părerile celorlalte partide. Ei, de-asta cei de la Cluj, după ce s-au înfrățit PSD cu PNL, după alegeri, văzând că nu au fost suficienți pentru a-l doborî, au chemat în ajutor pe cei de la PC și, apoi, pe cei de la PP DD.
Aceștia din urmă au jucat o carte mare, negociind la sânge condițiile semnării unui protocol cu USL, obținând maxim din ce se poate obține. Iar în spatele acestor tranzacții și negocieri politice stă un politician cu vechi state de serviciu, despre care am mai avut ocazia să vă spun că este "uns cu toate alifiile" și cunoaște regulile jocului (tocmai pentru a nu le respecta, uneori), un fost primar al municipiului Turda, retras în umbra lumii bancherilor în ultima perioadă, tocmai pentru a-și pregăti revenirea, când sorții îi vor fi favorabili. A avut multă răbdare, a studiat terenul și a lovit exact atunci când trebuie. Este vorba de Vasile Nemeș, tatăl proaspătului viceprimar, Lucian Nemeș. Ei, eu refuz să cred că Vasile Nemeș, membru în conducerea județeană a PP DD, și partener politic al ambițiosului Dan Diaconescu, s-a limitat când a negociat cu USL la postul de viceprimar pentru fiul său. Eu știu că vrea mai mult și va obține maximum din ce poate obține, punând în balanță în orice clipă ce primește și ce dă.
Sincer, mă bucur pentru el, că a reușit să-și îndrume foarte bine fiul într-o lume politică în care a intrat ca outsider dar pe o rețetă perfectă, cea a trendului creat de OTV și Dan Diaconescu. Nu aș vrea să știrbesc din meritele lui Lucian Nemeș, care a muncit foarte mult și care se află acum în poziția în care poate învăța meserie de la cel mai bun, lucrând cu Ștefănie, putându-se pregăti pentru funcții politice mai înalte în viitor.
Aceasta este calea progresului, pentru că ulciorul cu "Partidul Poporului" nu merge de prea multe ori la apă, aceasta se va vedea deja la alegerile parlamentare unde, la Turda, PP DD nu va mai obține rezultatele de la locale. În primul rând pentru că a dat afară din partid oameni care au fost votați pe lista PP DD, pentru a-i înlocui cu alții, pe care "i-a vrut mușchii lui Nemeș", iar acest lucru nu place masei de votanți care au crezut că votează un partid al poporului, al celor de jos, dar au votat un partid al avocaților, al securiștilor, al bancherilor, strecurând pe ici pe acolo oameni simpli cărora le tremură mâna pe buletinul de vot. Aceste realități le vor deschide oamenilor ochii deși, de-acum Dan Diaconescu nu mai poate fi oprit în drumul său spre Parlament. Însă țelul său final nu este o poziție de senator ci vizează chiar cea mai înaltă funcție din stat, pentru a-i da peste nas lui Băsescu, omul care l-a subestimat.
Revenind, în final la politica turdeană, trebuie să spunem că perioada următoare este una extrem de interesantă și grea deopotrivă pentru Turda. Ștefănie este obligat să facă compromisuri într-o relație cu celelalte partide unite împotriva sa. Vom vedea ce se va întâmpla, însă vreau să atrag atenția că acum, rolul presei va crește exponențial la Turda, pentru că va trebui să fie garantul unei relații de colaborare între partide și oameni care nu se iubesc. Acum se va vedea cine are biluțe sau cine înghite heliu, acum se va vedea cine este jurnalist și cine personaj de desene animate.

Pin It

Comments   

# Guest 2012-07-01 15:56
Cea ce ai uitat dle Ignat este faptul ca stefanie a fost înfrânt de doua ori de către Blasiu , el castigand primaria abia atreia oara, si atunci cu acordul dlui Blasiu. . Așa ca dl Matei Daca vrea mai are doua încercări ca sa-l învingă, dar nu cred ca e necesar . :lol:
Reply | Reply with quote | Quote

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh