Chiar ruginită, Armata Română nu este o forță de tinichea

În 25 octombrie vom sărbători Ziua Armatei Române, o armată despre care am fost învățați că după ruși, englezi și americani a fost a patra participantă la înfrângerea fascismului reprezentat de cel de-al treilea Reich. Unde ne-a dus însă sacrificiul strămoșilor noștri? Mai avem la Turda doar câțiva veterani, în frunte cu generalul de brigadă (r)Sever Mureșianu, pe care, desigur, îi respectăm și ne pare rău că nu o să-i mai putem șine cu noi multă vreme. Veteranii, prin structurile lor, și-au dus cu demnitate "crucea", până la capăt. Problema este că, în aceste zile de marasm economic și social din care nu reușim să ieșim pe oricine am pune în fruntea noastră, problema armatei române a ajuns una deosebit de gravă.

Mai întâi pentru că ea a ajuns la cel mai mic număr de militari din ultimele două secole. Sentimentul patriotismului s-a dus și el pe apa sâmbetei, diluat în fluviul sonor al generațiilor de după așa-zisa revoluție, o generație hrănită cu "E"-uri care nu mai are nici un gen de muzică distinct sau caracteristic, darmite identitate culturală sau socială. Ce nu au reușit să ne facă atâtea neamuri care ne-au cotropit și asuprit, am reușit să facem noi, "prin noi înșine", cum spun liberalii: ne-am ras la pământ armata, cică modernizând-o, ne lăsăm în paragină garnizoanele, luptând pe fronturi și în războaie care nu sunt ale noastre. Ne-au adus, dușmanii din umbră ai acestui popor, la o așa de mare sărăcie că mergem să murim apărând cine știe ce ruină prin Khandahar sau aiurea, atrași de mirajul unui pumn de bani, pe care îl trimitem acasă, familiei pe care o iubim și de care, adesea, nu mai ajungem să ne bucurăm.
S-a ajuns aici pentru că oamenii care compun acest popor nu mai au o țintă clară, un ideal ori o speranță. Întreaga sa energie este folosită de noi pentru ca, trecând, cumva, prin ziua de azi, să apucăm ziua de mâine.
Iar armata pe care va să o sărbătorim nu face, nici ea, excepție. O armată care nu mai are soldați, soldați care nu mai au, de mult, în traistă bastonul de mareșal. Pe ultimul mareșal l-am împușcat, pe ultimul general devenit șef al statului, l-am împușcat în ziua de Crăciun.
La ce se rezumă, azi, armata noastră? La un "regiment" de colonei făcuți de Oprea? La contracte frauduloase ca Motorola a lui Stănculescu, ca F -16 ce o să ni le bage americanii pe gât? De mult nu mai alegem noi sub umbrela cărei alianțe să ne aflăm, cu cine suntem frați și prieteni, nici măcar vecini. Unchiul Sam ne-a arătat cine-i șeful când, venind la noi în țară, ne-a oprit timp de două ore orice comunicații care nu erau ale lor.
Mergeți acum și vorbiți cu militarii. Veți afla că nu mai au nici măcar obiectul muncii. Dotările sunt execrabile, bani de ținute și hrană, altădată, demnitatea și onoarea de a fi militar s-a dus și ea odată cu căderea acestei meserii străvechi în desuetudine. Armata română care, în urmă cu câțiva ani era parte activă a vieții economice și sociale, s-a retras,de mult, în cazărmi. Mulți dintre cei rămași, nu știu nici măcar să bată un pas de defilare decent, dar nu au nici o vină pentru asta, așa cum nu am eu nici o vină pentru ce scriu ziariștii de la "Cancan". Există însă și încă destui profesioniști adevărați în armata română însă aceștia trebuie să-i învețe și pe alții arta războiului, pentru că nu o să trăim o mie de ani de pace, vorba lui Nostradamus, așa cum nu am trăit o mie de ani de comunism, deși în toamna lui 1989 încă așa credeam.
Armata română moare încet în cazărmi, se află "în conservare" dar această menținere a capacității de luptă nu prea îi iese, iar acest lucru este binecunoscut nu doar de noi ci și de dușmanii noștri. Nimeni nu poate contesta că, în ultimii ani, capacitățile de descurajare strategică ale României s-au diminuat vertiginos. Credibilitatea noastră în ochii aliaților, la capitolul înzestrări și tehnologizare, era pusă sub semnul întrebării. Cineva a decis că vom cumpăra acele avioane F-16, second hand, din Portugalia. Problema nu este acest fapt cât acela că vom achiziționa acele aparate fără să facem o licitație – exact cum am făcut cu Autostrada "Transilvania", când am dat-o spre construcție firmei americane Bechtel, și s-a văzut unde am ajuns - și iar ne vom scula întreaga Europă în cap. Pentru că suedezii de la SAAB, vor și ei să ne vândă nu numai un set de aparate ci un întreg program de modernizare a aviației, tehnologie avansată în domeniu și locuri de muncă pentru români. Compania suedeză Saab propune României să cumpere, în locul avioanelor F-16 second-hand, unele noi, Gripen. Nu ar fi singurul avantaj, susţine constructorul suedez SAAB. România va primi un împrumut pentru achiziționare, iar suma ar fi reinvestită aici. Nevoia de a achiziţiona noi avioane de luptă este determinată de faptul că avionul MIG21 Lancer mai poate apăra zona aeriană a României cel mult doi ani. Şi asta cu cheltuieli foarte mari, o oră de zbor costând nu mai puţin de 9.000 de euro.
De 25 octombrie însă, să uităm toate acestea, să ne cinstim eroii, să ne omagiem veteranii, să ne respectăm contemporanii. Armata română nu este o armată de tinichea, fie și numai pentru că din ea facem parte, nu-i așa, cu toții, bărbați și femei cu sânge de român în vene.