13
Vi, Dec
3 New Articles

Opinie
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 

Alegerile europarlamentare de anul acesta vor fi, îmi permit să anticipez, cele care vor arunca, efectiv, PNL în brațele fratelui vitreg de dreapta, PD-L.

Aceasta pentru că, oricum ai întoarce-o, după plecarea lui Crin de lângă Victor, PNL nu a crescut în ochii electoratului, ba dimpotrivă. Ca să mai și râdem, să spunem că a fost similară cu plecarea Biancăi de lângă Victor. Cu Băsescu pe post de Prințul Cristea.

Însă Bianca va pleca, înainte ca prințului Cristea să-i expire mandatul, pentru a-l aștepta într-un loc exotic, departe de blitzurile paparazzi-ilor. Asta pentru că la sub 20 de procente, câte se pare că va obține PNL,Thumbnail image oamenii puternici de la liberali, vor cere, foarte probabil, capul lui Crin. Mai ales că Tăriceanu și ai lui nu mai stau în expectativă ci vor să fie din nou ce au fost, pe vremea Alianței DA. Astfel că, dacă Antonescu nu este atent, s-ar putea ca el să privească alegerile prezidențiale din tribună.
Că liberalii și democrații cu liberali în coadă își doresc să refacă o alianță cu care au atins vârful lor politic, al ambelor partide, după 1989, este clar. Însă întrebarea care se pune și singura care contează este: poporul o să vrea? Din experiența noastră electorală postdecembristă putem să afirmăm fără teama de a greși că ținerea de minte a acestui popor este mai lungă de patru ani, suficient de lungă însă pentru a-și aminti de ultimul tun dat de Tăriceanu pentru Dinu Patriciu și de eternele scandaluri cu președintele țării. Așa se explică faptul că, din patru în patru ani, românii votează schimbarea. Iar încă nu a trecut atâta vreme de la intrarea în criză cu Boc pe post de cârmaci și Băsescu căpitan, oamenii nu au uitat că, din toată Europa, ei au strâns cureaua cel mai mult, iar statul nu i-a ajutat de loc, în timp ce mai marii partidelor aflate la guvernare învârteau bani de-i enervau.
Iar pentru a ajuta acest popor să uite, s-au inventat mai multe partide care, toate, au decimat și divizat PD-L, ajuns să fie abia a treia opțiune a electoratului, după ce a avut totul, de la președinte la pârghiile guvernării, Parlamentul, Consiliile Județene, etc. Au apărut Forța Civică, a unui bun de gură, Ungureanu, care și el a "comis-o" pe când se afla la guvernare, apoi Partidul Mișcarea Populară, cu blonda sexy Elena Udrea pe post de vârf, urmată, toți în blugi, de intelectuali din PD-L care și-au făcut o imagine din a-l contra pe Boc și Băsescu.
La finalul acestei săptămâni, pe 25 mai, România votează pentru a-și trimite cei 32 de deputaţi care vor reprezenta țara în Parlamentul European pentru următorii cinci ani. Este pentru a treia oară când românii îşi desemnează europarlamentarii, după primele alegeri organizate după aderarea la Uniunea Europeană, în 2007, și după scrutinul european din 2009. La alegerile din acest an, s-au înscris 15 partide politice, fiecare dintre ele având nevoie de minimum 3% din voturi, şi 8 independenţi. Pentru ca un independent să obţină un mandat de europarlamentar, acesta trebuie să obţină un scor egal sau mai mare decât coeficientul electoral care poate fi stabilit abia după încheierea scrutinului.
Sondajele și pulsul electoratului indică o victorie a USD (Alianța PSD+PC), care ar obţine la alegerile europarlamentare peste 40 % din voturi, urmată de PNL cu peste 17 % și PD-L, cu un procent norocos, peste 13 %. Adică, așa cum vă spuneam, dacă Partidul Mişcarea Populară cu 9 % și Forţa Civică cu 5 % din opţiuni conform acelorași sondaje, nu ar "rupe" din electoratul de centru dreapta al PD-L, acesta ar avea 10 % peste liberali. Aceste posibile rezultate vor face ca unii să rupă petale din Crin, iar o petală se va numi Johannis.
Ungurii sunt cotați la 5 % iar PP DD abia cu 4 %. PRM și PNŢCD vor trebui să facă minuni pentru a trece pragul electoral.
Ca urmare, dacă sondajele nu mint, social-democrații vor obține 14 mandate de europarlamentar, PNL șapte mandate, democrat-liberalii șase, UDMR două. Surprizele pot apărea de la PP DD și PMP, care pot obține mai mult sau mai puțin decât procentele din sondaje, electoratul lor fiind cel mai nesigur.
La Turda și Câmpia Turzii, PSD pare a fi în urcare, într-o competiție cu PD-L care, cel puțin la Turda, a obținut întotdeauna scoruri bune datorită lui Tudor Ștefănie, primarul aflat la al doilea mandat, după ce alte doua a fost viceprimar. De altfel, județul Cluj și Ardealul în general sunt considerate fiefuri ale portocaliilor. De aceea, probabil că la Turda și Câmpia Turzii, partide ca Mișcarea Populară și Forța Civică se vor face de râs, iar UDMR va avea aceleași procente oferite de un electorat maghiar extrem de disciplinat, iar liberalilor le va fi foarte greu, în ambele localități ale noastre.
Am încercat să fiu cât se poate de echidistant în această prezentare pentru dumneavoastră, care sper să vă ajute înainte de a merge la vot. Le mulțumesc tuturor prietenilor mei politicieni care nu au încercat să mă influențeze dar care știu că se numără printre cititorii mei și vă îndemn, stimați cititori, dragi turdeni sau cetățeni ai frumosului oraș Câmpia Turzii, să mergeți la vot. Prezența fiecăruia dintre dumneavoastră este foarte importantă. De ce să hotărască alții pentru voi?

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh