08
Dum, Sep
2 New Articles

Film, muzică, divertisment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Fanfara Promenada cucerește Sunny Beach: Grand Prix și diplome de
excelență pentru muzicienii din Câmpia Turzii

Municipiul nostru este din nou pe harta internațională a muzicii,
datorită pasiunii și talentului tinerilor muzicieni din Fanfara
Promenada. Aceștia au revenit triumfători de la Festivalul Internațional
de Muzică și Dans Popular „Sunny Beach” din Nessebar, Bulgaria, unde au
obținut premiul cel mare, Grand Prix Nestiya Art Festivals Black Sea
Pearls.

În perioada 19-21 iulie 2024, fanfara a încântat publicul și juriul cu
un repertoriu eclectic, care a inclus atât piese celebre precum
„Superstition”, „Pirates of the Caribbean” sau „Thriller”, cât și
marșuri tradiționale. Prestația lor energetică și plină de viață a fost
răsplătită cu numeroase aplauze și aprecieri, culminând cu acordarea
celui mai important premiu al festivalului.

Succesul fanfarei nu s-a oprit aici. Pe lângă titlul „Grand Prix”,
Fanfara Promenada a obținut și Trofeul Festivalului, iar Sorina Oltean,
subșeful fanfarei, a fost distinsă cu titlul „Miss Festival”.

Fanfara Promenada a Centrului Cultural Câmpia Turzii este o prezență
constantă în viața culturală a orașului, participând la numeroase
evenimente și manifestări. Acest nou succes internațional vine să
confirme talentul și profesionalismul tinerilor muzicieni, consolidând
poziția fanfarei ca ambasador cultural al orașului și al României.

Direcția Relații cu Comunitatea

Pin It