În ultimele 24 de ore, activităţile de prevenire şi combatere a ilegalităţilor au fost intensificate de către polițiștii clujeni, fiind organizate acțiuni pe raza întregului județ.
Efective mărite de poliţişti de la structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, au fost angrenate în acţiuni şi activităţi specifice muncii de poliţie.
În cadrul acțiunilor, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 248 de sancţiuni contravenţionale și au constatat 6 infracţiuni.
Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru nerespectarea normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Astfel, 198 de conducători auto au fost sancționați contravențional, 116 dintre aceștia fiind sancționați pentru depășirea regimului legal de viteză.
Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 8 permise de conducere - 5 dintre acestea fiind pentru depăşirea vitezei legale cu peste 50 km/oră - şi au retras 5 certificate de înmatriculare.
Pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, au fost aplicate 26 de sancţiuni contravenţionale.
Exemple de infracțiuni rutiere constatate de către polițiști:
La data de 15 mai a.c., în jurul orei 01:30, polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Secția 4 Poliție, au depistat un tânăr, de 19 ani, din comuna Geaca, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Arinilor, din Cluj-Napoca, neavând permis de conducere pentru nicio categorie.
De asemenea, în autoturism a fost identificat un tânăr, de 21 de ani, din comuna Cătina, care i-ar fi încredințat celuilalt tânăr autoturismul pentru a-l conduce, în pofida faptului că îi era cunoscut faptul că acesta nu avea permis.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere unei persoane care nu are permis, fapte prevăzute de Codul penal.
****
La data de 14 mai a.c., în jurul orei 17:20, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Gherla și cei ai Secției 7 Poliție Rurală Gherla au depistat un bărbat, de 62 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autovehicul pe raza localitatii Lujerdiu, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În baza celor constatate, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie în sânge.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de Codul penal.
****
La data de 14 mai a.c., în jurul orei 22:50, poliţiştii din cadrul Poliției orașului Huedin au depistat un bărbat, de 40 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe DN1E60, pe raza orașului Huedin, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În baza celor constatate, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie în sânge.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de Codul penal.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.