Trei tineri au fost identificaţi şi reţinuţi pentru 24 de ore de către poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.
Ulterior, magistraţii au emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
La data de 4 iunie a.c., Poliţia municipiului Turda a fost sesizată de către un bărbat cu privire la faptul că a fost victima unei tâlhării.
Conform investigaţiilor efectuate, la data de 3 iunie a.c., în jurul orei 19:30, bărbatul, în vârstă de 57 de ani, din judeţul Alba, în timp ce se afla pe strada Piaţa Romană, din Turda, ar fi fost deposedat, prin violenţă, de telefonul mobil şi circa 900 de lei, de trei persoane necunoscute.
În urma sesizării, poliţiştii au demarat verificări şi i-au identificat pe cei trei, stabilind că este vorba despre trei tineri (doi băieţi şi o fată), cu vârste cuprinse între 15 şi 22 de ani, din Turda.
În baza probatoriului administrat, poliţiştii i-au reţinut pe cei trei pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută de Codul penal.
La data de 5 iunie a.c., magistraţii au emis pe numele tinerilor mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.