Peste 3.800 de metri cubi de material lemnos, în valoare de circa 1.000.000 de lei, au fost confiscați valoric în urma unui control de specialitate efectuat de polițiștii de investigare a criminalității economice și reprezentanții Gărzii Forestiere Cluj.
În perioada iulie - septembrie 2017, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Cluj, au efectuat un control de specialitate la o societate comercială, având ca obiect de activitate prelucrarea materialului lemnos, de pe raza județului Cluj.
Astfel, a fost verificată întreaga activitate a societății din perioada 2014 - martie 2017, constatându-se neconcordanțe între cantitățile de material lemnos achiziționate și avizele care însoțeau lemnul.
Prin urmare, a fost dispusă confiscarea valorică a 3.804 de metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 1.000.000 de lei.
Totodată, societatea a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.